Tabără internaţională de pictură, la Heleșteni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

11 elevi din Republica Moldova şi o comună din apropierea Pascaniului, au participat săptămâna trecută la o tabăra de creaţie. Adolescenţii şi-au arătat talentul prin diferite lucrări, au vizitat obiective turistice din zona, dar cel mai important lucru, au legat prietenii. Activităţile s-au desfăşurat pe parcursul mai multor zile, iar la final a fost făcut un impresionant foc de tabăra.

“Suflet românesc în tradiţie şi culoare”, aşa s-a numit tabăra internaţională de artă naivă şi meşteşuguri populare tradiţionale, ce a avut loc la Helesteni, în perioada 16-22 august. 11 elevi din raionul Străşeni, Republica Moldova şi localitatea gazdă au desenat în acuoarele şi au socializat, la cea de-a doua ediţie a evenimentului.

Toate activităţile au avut loc la Centrul de zi, din localitatea Harmaneasa, acolo unde au fost cazaţi şi participanţii.
Adolescenţii, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, au vizitat şi obiective turistice renumite din zona. Au fost la Cetatea Neamţului, Palatul Culturii, casa scriitorului Ion Creangă şi multe altele. Copiii au rămas uimiţi de frumuseţea locurilor.

Şi anul trecut a fost organizată această tabăra, însă cu participare din Ucraina. Opt elevi de la Şcoala Populară de Artă din Cernăuţi au venit la Helesteni, unde şi-au arătat talentul la pictură şi nu numai. Au fost organizate şi spectacole artistice.

Menţionăm că tabăra a fost organizată de Primăria Comunei Helesteni, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.

PULSUL ZILEI

Accident feroviar mortal la o trecere la nivel cu calea ferată, în comuna Ion Neculce

ISU Iasi: Accident feroviar mortal la o trecere la nivel cu calea ferată, în comuna Ion Neculce În data de 22 iulie 2026, în urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, a fost anunțată...

Cărți vechi de peste două secole, expuse la Pașcani

Vă mai amintiți abecedarele din copilărie? Dar v-ați întrebat vreodată cum arătau cărțile din care învățau copiii acum două sau chiar trei sute de ani? Răspunsul îl puteți descoperi zilele acestea la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde Muzeul...

Festival concurs de folclor „Ca la noi, la Todirești”. Înscrierile sunt deschise 

Copiii și adolescenții care iubesc muzica și dansul popular au ocazia să își demonstreze talentul pe scenă. Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs de muzică și dans românesc „Ca la noi, la Todirești”, un eveniment dedicat elevilor din județul Iași...

„Agent secret” la șefia Poliției Locale din Pașcani?

Poliția Locală din Pașcani are un nou șef. Este vorba de Eugen Corduneanu, funcționar public de execuție, polițist în cadrul Serviciului Poliție Locală. El a fost numit în funcția de șef serviciu, ca interimar, pentru perioada 22 iulie -...

Persoană decedată în apartament, într-un bloc din apropierea Colegiului Sadoveanu Pașcani – FOTO

Descoperire șocantă într-un bloc din zona Colegiului Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani, miercuri, 22 iulie, în jurul orei 15:30. Pompierii au fost chemați să deblocheze ușa unui apartament după ce persoana care locuia acolo nu a mai fost văzută.  Salvatorii au...

Un tânăr din Iași a fost găsit mort de mama lui. Anchetatorii suspectează o supradoză de suplimente pentru masă musculară

Criminaliștii și legiștii din Iași încearcă să facă lumină în cazul morții subite a unui tânăr de 25 de ani.Mama lui a fost cea care l-a găsit marți fără viață. Anchetatorii iau în calcul o supradoză de suplimente pentru...

22 iulie, Sfânta Maria Magdalena. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Sfânta Maria Magdalena a fost originară din Magdala, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Conform crestinortodox.ro, ea a fost tămăduită de şapte duhuri necurate de către Hristos şi, după această minune, a ales să-L urmeze. Maria...

Visăm frumos: se vede o luminiță dinspre monorail, Iașul are șansa să fie nr 1 în România

Joi, 23 iulie 2026 asociația civică „HaiCaSePoate” va anunța plata ratei nr 1 din Studiul de Prefezabilitate pentru construcția primului monorail (tren suspendat) din România. Reușita va fi prezentată la ora 10.00, la hotel Unirea - sala Mezanin, invitați...

Noi reguli pentru pensionarii care dețin permis de conducere. Valabilitate ar urma să se reducă

Un proiect legislativ aflat în dezbatere publică propune modificarea substanțială a condițiilor de acordare și reînnoire pentru un permis auto în România. Inițiativa vizează reducerea perioadei de valabilitate a documentului pentru conducătorii auto care au depășit vârsta de 70 de...

Situație incertă în comuna Mircești! Consiliul Local ar putea fi dizolvat, proiectul de buget a fost revocat, iar investițiile sunt blocate

Sunt probleme mari în comuna Mircești (3.338 locuitori) după ce proiectul de buget a fost revocat de prefect, iar Consiliul Local este la un pas să se dizolve. Totul a început după ce șase aleși locali PNL-AUR nu s-au...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.5 ° C
22.5 °
22.5 °
56%
0.5m/s
48%
mie
23 °
J
26 °
vin
23 °
S
25 °
D
29 °

Niciun articol afișat