back to top
sâmbătă, februarie 14, 2026
2.9 C
Paşcani

Tânăr motociclist urmărit de poliție prin Hârlău. Individul era băut, nu avea permis iar motociclul nu era înmatriculat

IPJ Iași: În noaptea de 23 spre 24 iulie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui motociclu.

Întrucât conducătorul motociclului nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit la scurt timp, în orașul Hârlău.
Acesta a fost identificat în persoana unui tânăr, de 27 de ani, iar din verificările efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar vehiculul nu era înmatriculat.

În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate.

UPDATE:// În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 28 iulie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.
La data de 29 iulie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

 

PULSUL ZILEI

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Obsesia tăierilor fără noimă trebuie să înceteze! Premierul României trebuie să se gândească la toți românii, nu doar la ce mai taie. Nu poți risca un colaps în sănătate, în educație doar pentru a mai...

Burse școlare februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursa de merit pentru luna ianuarie și 232 de lei bursa tehnologică, pe 20 februarie

Plata burselor școlare în februarie 2026. Elevii primesc 348 de lei bursele de merit și 232 de lei bursele tehnologice, potrivit unui calcul de la școli și inspectoratele școlare județene consultat de Edupedu.ro. Bursa socială are valoare fixă de...

O nouă materie opțională se introduce în școlile din România din anul școlar următor, la clasele a V-a și a VI-a

O nouă materie opțională va fi introdusă din anul școlar următor la clasele a V-a și a VI-a. La ”Ora cu și pentru animale” copiii vor învăța cum să îngrijească necuvântătoarele, să le înțeleagă comportamentul și să dezvolte empatie...

Cine sunt frații Pavăl care vor cumpăra Carrefour. Sunt în topul celor mai bogați români, potrivit Forbes

Carrefour pleacă din România iar rețeaua sa de aproape 500 de magazine ar putea ajunge în mâinile fraților Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman. Grupul francez a anunțat vânzarea operațiunilor locale către Pavăl Holding, într-o tranzacție evaluată la peste 800...

Anunțul meteorologilor: Cât de cald va fi în prima parte a lunii martie

Luna martie va începe cu temperaturi mai mari decât media specifică perioadei, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de ANM. Săptămâna 09.02.2026 – 16.02.2026 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul...

Câte zile de concediu îți poate da medicul de familie în 2026? Află acum

Te-ai întrebat câte zile de concediu medical poți obține de la medicul de familie? Află acum ce spune legea! Vei fi surprins să afli că există o limită anuală și cum se împart zilele. Ce faci în situația în care...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.2 ° C
3.2 °
3.2 °
97 %
2.2kmh
100 %
S
9 °
D
5 °
lun
1 °
mar
2 °
mie
4 °

Niciun articol afișat