Din Paşcani… prin toată lumea. Este vorba despre Alexandru Melinte care studiază la una din cele mai bune Universităţi din lume. În urma implicării şi dorinţei de a face ceva s-a înscris într-un grup de cercetare a Universităţii din Olanda. El lucrează la un proiect despre conflictele inter-etnice din Africa dar şi despre radicalizarea religioasă şi conflictele din Orientul Mijlociu.
Urmează să plece în Africa şi să stea printre oamenii de acolo pentru a simţi exact care e atmosfera. Are ca obiectiv să ajungă în peste 50 de ţări, să ţină conferinţe şi seminarii prin toată lumea, să lucreze în mediul academic. Timpul şi-l mai ocupă cu un articol care va fi publicat într-o revista de specialitate după ce se va întoarce din Africa, dar şi cu promovarea României pe unde ajunge.
Are la activ mai multe proiecte. Dar despre cum a ajuns până aici, tânărul în vârstă de 22 ani din comuna Stolniceni Prăjescu ne spune chiar el în cadrul unui interviu acordat pentru bittv.info.
Pentru început, câteva cuvinte despre tine.
Am absolvit Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani. Am terminat Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, unde am studiat Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, secţia engleză. În anul II am făcut Studii Slavonice şi Est-Europene la University College London. În prezent sunt masterand în cadrul programului Istorie Modernă şi Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Groningen, Olanda. În paralel, lucrez ca asistent de cercetare la aceeaşi universitate în cadrul proiectului „Society and Change in Northern Ghana: Dagomba, Gonja, and the Regional Perspective on Ghanaian History” şi sunt membru afiliat al Centrului de Studii Africane din cadrul universităţii din Leiden.
Cum te descrii?
Încerc să-mi simplific cât mai mult existenţa şi să fac doar lucurile care îmi plac. E ciudat, azi îmi iei interviu despre ce fac iar la vară mă poţi vedea bând bere la o terasă din Paşcani. Fiecare rămâne cu imaginea pe care o consideră valabilă.
Ai ales să pleci din România, din anii studenţiei. De ce?
În anul I, nici nu îmi imaginăm că o să plec. Dar când s-a ivit oportunitatea să mă mut în Londra, mi-am zis că e o şansă cu care e puţin probabil să mă mai întâlnesc, deci n-am stat pe gânduri. În timp ce studiam acolo mi-am dat seama ce vreau să fac pe viitor iar pentru masterat nici nu am luat în calcul posibilitatea de a rămâne în România.
Ai posibilitatea să călătoreşti. Unde anume ai fost, ce ai făcut şi ce urmează?
Am mai participat la o şcoală de vară în Polonia, la finalul anului I, unde am studiat Impactul crizei economice asupra democraţiei din România. Au participat mai multe Universităţi din Centrul şi Estul Europei şi fiecare a avut o perspectivă foarte interesantă asupra problemei.
Imediat după, am venit prima oară în Olanda la o şcoală de vara organizată de Universitatea din Utrecht, unde am studiat Managementul conflictelor internaţionale. A fost o perioada foarte frumoasă, într-un cadru foarte divers din punct de vedere cultural iar cu câţiva oameni încă mai ţin legătura.
Dar, călătoriile cele mai interesante o să înceapă de acum. O să merg în Ghana două săptămâni, vara asta şi sper că o să pot ajunge şi în Azerbaidjan după ce mă întorc.
Acum ce faci, care este activitatea ta?
Acum studiez conflictele inter-etnice din nordul Ghanei. Mă rog, cercetarea e centrată pe nordul Ghanei dar trebuie să văd ce se întâmplă în toată Africa de Vest ca să pot înţelege cât de cât conflictul de acolo. Asta îmi ocupă o parte din timp şi trebuie s-o fac pentru că e parte din muncă mea de asistent de cercetare. Pe lângă ce am de făcut obligatoriu la facultate mă interesează foarte mult radicalizarea religioasă şi conflictele din Orientul Mijlociu. Asta e a două zona de interes pentru mine.
Sunt foarte entuziasmat de proiect, mai ales că o să am ocazia să merg în Accra să văd arhivele statului şi o să prezint un framework al proiectului în cadrul unei conferinţe în Cape Coast, iar în noiembrie sper să am primul articol publicat într-o revista de specialitate, articol pe care o să-l prezint în cadrul unei conferinţe în Leiden.
Teoretic e considerat locul de muncă. Mi se pare extraordinar că sunt plătit să citesc şi să scriu despre lucrurile care mă interesează. Banii sunt un plus, aş fi făcut lucrurile astea şi gratis.
În iunie o să încep un proiect foarte interesant cu nişte oameni din Statele Unite, o să fie nişte sesiuni de dialog despre cum afectează îndoctrinarea de la vârste fragede percepţia noastră despre ceilalţi. O să fie 4 sesiuni de câteva ore în care o să dezbatem tema. Sunt foarte curios de rezultate deşi eu nu am un rol important.
Aa da, o să aplic la două conferinţe anul asta, vreau să prezint nişte lucruri la care lucrez. O conferinţă în Polonia în octombrie şi alta la Cluj în septembrie. Sper că o să fiu acceptat, dar am ceva emoţii.
Eşti stabilit în Olanda. Cum e ţara? Cum sunt oamenii?
Mă simt foarte bine chiar dacă vremea şi mâncarea nu sunt pe placul meu. E o ţară cu oameni reci dar civilizaţi, foarte direcţi. Am norocul să locuiesc într-un oraş studenţesc, deci sunt foarte multe activităţi şi e un mediu multicultural. E o senzaţie foarte ciudată; sunt nevoit să fac naveta uneori în Leiden, iar când mă întorc, de fiecare dată când se apropie trenul de Groningen am senzaţia că m-am întors acasă.
De cele mai multe ori, străinii reacţionează într-un anumit fel când aud de români. Ce experinţe ai avut?
Nu mă simt discriminat. Eram în Londra când începuse toată paranoia aia „aoleu… ascundeţi femeile, copiii şi băutură că vin românii” iar managerul casei în care locuiam era un englez şi mare admirator Nigel Farage – este un politician britanic, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2014. Liderul partidului UKIP, este notabil pentru populismul sau şi atitudinea eurosceptică. – Aproape în fiecare zi trecea pe acolo să discute cu mine despre politică britanică (în principal să îl ridice în slăvi pe Farage, să-l înjure pe Nick Clegg şi să zică ce urgie o să vină peste Regat odată cu românii şi bulgarii). Discuta chestiile astea cu un român. Ce ar fi trebuit să fac? Am băut o bere şi am dezbătut problema. Puţin îmi pasă dacă şi-a schimbat opinia despre români.
Ideea e că există loc de discuţie şi cred ar cam fi cazul să renunţăm la sensibilităţi, că nu-i nici o conspiraţie împotriva noastră. Mă cam apucă damblaua când aud românii că-s discriminaţi. În foarte multe cazuri urlăm fiindcă lucrurile nu funcţionează cum am vrea noi. De obicei, cei care se plâng că-s discriminaţi o fac stigmatizând alte grupuri etnice. „Pfai, ne confundă cu romii”, de parcă ar fi o jignire să fii rom. Să ne înţelegem, vorbim de o ţară din Uniunea Europeană în care încă se fac slujbe religioase pentru ploaie. Cum am vrea să ne privească?
Iar aceeaşi români care se plâng că-s priviţi nu ştiu cum, făceau spume la gură când am primit prima parte din refugiaţi. Deci ne plângem că suntem discriminaţi dar în acelaşi timp discriminăm masiv.
Personal, nu am nicio problema, oamenii cu care interacţionez în general sunt foarte curioşi, vor să afle cât mai multe despre România şi de ce se întâmplă prin ţară.
Ca mulţi dintre noi, bănuiesc că ai un plan de viitor. Privind cariera ta, care este acela?
Să rămân în cercetare. În primul rând vreau să-mi iasă o disertaţie bună şi să particip la Africa Thesis Award. Probabil o să mă concentrez tot asupra Africii de Vest. Apoi trebuie să aplic la doctorat.
Peste 20 de ani, unde te vezi şi mai ales în ce proiecte te vezi implicat?
Sper să fiu în mediul academic şi să fi văzut minim 50 de ţări.
Despre oraşul Paşcani câteva cuvinte.
În mod ciudat îmi place Paşcaniul. Dar, doar pentru câteva zile. După, mă plictisesc.
Când ai fost ultima oară în Paşcani? Cum ţi s-a părut?
Am venit acasă de Crăciun. M-am văzut cu prietenii vechi, dar oraşul mi s-a părut nelocuit. Probabil din cauza frigului. O să ajung acasă în august, sper să fie mai vesel.
Ce ai schimba?
Nu ştiu. Cred că-s mult prea egoist din punctul asta de vedere. Când mă întorc vreau să fac aceleaşi lucruri pe care le făceam în liceu, să retrăiesc perioada de atunci. Dacă se schimbă radical n-o să mai pot face asta. Dar n-o să se schimbe foarte mult, sunt convins. Cred că avem aşteptări mult prea mari de la un oraş de 30 şi un pic de mii de locuitori.
Un cuvânt de final…
Faceţi ce vă taie capul şi vedeţi ce iese.