Tot mai mulţi lipoveni din judeţ, a căror ocupaţie este în principal cultivarea legumelor, aleg să renunţe la micile lor afaceri şi să plece în străinătate. Un număr de maximum 400 de familii reuşesc să producă legume şi verdeţuri, vară şi iarnă, pentru toate pieţele din Moldova. Secretul acestei reuşite: munca. Comunitatea de ruşi lipoveni din judeţul nostru este concentrată în Tg. Frumos, „oraşul solarelor”, deoarece sute de solare produc chiar şi iarna salata verde, spanacul şi alte verdeţuri la mare căutare pe piaţă în plin sezon rece.
În Tg. Frumos locuiesc aproximativ 1.200 de lipoveni, din care 90% trăiesc din munca câmpului. La obiceiuri au mai renunţat însă în timp. Cunoscuţi după bărbile lor, pe care generaţiile anterioare nu şi le tăiau niciodată, lipovenii din ziua de azi sunt mai moderni.
„Când veneai din armată, trebuia să-ţi laşi barba să-ţi crească. Acum, doar cei care au peste 60 de ani mai păstrează tradiţia. Acest obicei s-a mai pierdut pentru că mulţi începuseră să facă şcoli profesionale, să meargă la serviciu şi s-au tuns. La biserică se ţin însă tradiţiile, femeile trebuie să aibă batic, iar bărbaţii să poarte haine lungi şi cămaşă tip tunică”, poveşteşte Neculai Feodot, vicepreşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Tg. Frumos.
La orele amiezii, trecând prin piaţa din oraş, am găsit la tarabe cinci lipovence, cu legăturile de verdeţuri aranjate ordonat pe măsuţe. Doar tanti Mariana, Maria şi încă trei femei îmbrăcate gros, cu obrajii roşii, au venit la piaţă. După cum chiar ele spun, dacă nu muncesc, nu au de unde nici măcar un colţ de pâine. „În solar acum am salată, spanac, ceapă, mărar şi pătrunjel. Rădăcinoasele astea, morcovul, ridichia, sfecla, ţelina, păstârnacul, hreanul şi murăturile sunt din beci, recolta de toamnă. Mai fac şi vând zarzavat, ardei în oţet şi sfeclă şi hrean la borcan. Noi tot sperăm să fie mai bine, mulţi se lasă de legumicultură, pleacă în străinătate. Anul trecut au fost inundaţii, anul acesta a fost gheaţă şi ne-a distrus atunci aproape tot”, spune amărâtă Mărioara Dumitriu, în vârstă de 33 de ani.
O femeie trecută prin viaţă, îmbătrânită de munca câmpului, înainte de vreme. Lipoveanca Marioara are doi copii, unul de 12 ani şi unul de şapte. Pentru ei munceşte zi şi noapte, să-i ţină la şcoală. Se trezeşte la 4-5 dimineaţa şi pregăteşte zilnic marfa pentru tarabă. Când ajunge acasă după-amiaza, îşi petrece mai tot timpul în solare, la îngrijirea răsadurilor. Importurile turceşti însă le-a cam pus afacerea pe chituci.
Îşi vând poveştile de viaţă la tarabă
Faţă în faţă cu taraba ei stă tanti Maria, de vorbă cu o femei cam de aceeaşi vârstă. Au amândouă peste 60 de ani. „Eu am doi băieţi, amândoi plecaţi în străinătate. Se cam pierde tradiţia la noi în comunitate, nu mai vor să rămână să muncească alături de noi, pământul. Acum s-au stricat treburile şi la piaţă, ne obligă să trecem pe caiet tot ce vindem, ca să plătim impozit la stat. Nu se mai merită! Eu nu am nici o pensie, şi nici soţul meu.
A stat paralizat la pat 10 ani şi nu a primit nici o pensie de handicap, nu am primit nici un ajutor de la stat deoarece mereu ne venea răspunsul că nu s-a născut cu handicap, ci l-a dobândit. Dacă nu muncim în solar, nu avem cu ce trăi”, spune printre lacrimi femeia. Grăsuţă, cu pomeţii roşii, tanti Maria este imaginea vie a rusoaicelor care, deşi femei, duc pe umeri o povară de bărbat. Nu are niciun ban de nicăieri, fără pensii în casă, o duc cum pot. Dacă va vinde astăzi salata de pe tarabă şi vreun kilogram de hrean, va avea de pâine şi alte alimente. Dacă nu, aşteaptă până mâine, când e o altă zi de mers la piaţă.
„De abia trăiesc, de abia mă mişc, aşa muncesc”, nereuşind să se oprească din plâns nici la sfârşitul istorisirii. Deoarece este a doua comunitate de lipoveni ca mărime din ţară, după cea din Tulcea, unde majoritatea se ocupă cu pescuitul, la şcolile din Tg. Frumos există şi clase speciale în limba rusă, pentru ei. „Sunt în jur de 50 de elevi, două clase sunt înfiinţate la Liceul Ion Neculce şi o clasă la Şcoala Ion Creangă. Sunt trei profesori care predau în rusă. Avem şi un centru cultural unde organizăm spectacole, întruniri pe diferite teme, agricultură, administraţie, orice nevoi au ei, tot aici la acest centru al Comunităţii ruşilor lipoveni am organizat recent şi Crăciunul pentru copii. De menţionat că lipovenii din Tg. Frumos alimentează cu legume cinci judeţe din Moldova, şi en gros şi en detail. Vorbim de o suprafaţă de 200 de hectare cultivate, din care peste 100 sunt în câmp şi restul sunt în Tg. Frumos, lângă oraş. După anii ’90 s-au extins după ce şi-au putut cumpăra teren. Solarele sunt de la 100 mp până la mii de metri pătraţi, în funcţie de familie”, povesteşte Neculai Feodot.
Din solarul lui nea Dumitru
Biserica lipovenească este datată din anul 1855, prin urmare, lipovenii din Tg. Frumos sunt deja, în cazul unora dintre familii, şi la a cincea generaţie, de când sunt la noi în ţară. Comunităţi mai mici sunt şi la Brăteşti, unde 20% din sat este de origine rusă şi unde satul este bilingv, inclusiv plăcuţele de la şcoală, primărie etc. În Focuri găsim ruşi lipoveni, în Iaşi, Suceava, Neamţ şi Rădăuţi.
Majoritatea sunt însă în Tulcea, Brăila şi Constanţa, locurile unde sunt concentraţi cei mai mulţi lipoveni. Cum coteşti pe lângă piaţă, pe străduţa spre cartierul lipovenesc, numit şi Dallas, ajungi într-o zonă plină de sere. Sute de solare, unele vechi, altele noi, adăpostesc un peisaj verde, viu. Nea Dumitru trăbăluia prin curte, iar când am ajuns noi la poarta lui, tocmai se pregătea să plece de acasă. Pe poartă iese după el o fetiţă, ţopăind pe lângă bălţile din drum.
„Solarul acesta, acum l-am terminat, am investit mult în lemn şi folie. Ce vedeţi aici, cu tot cu mâna de lucru, m-a ajuns 15.000 de lei. Nu ştiu dacă îi scot cu ce fac în el primăvara, vara şi toamna asta. Nu-mi scot investiţia într-un an. Ca să am apă, deoarece ud prin picurare, am făcut şi fântână, m-a costat 4.000 de lei. În acest solar, care are 900 mp o să cultiv ridichie. Nu e o afacere, asta ştim să facem, asta muncim”, spune privind în pământ nea Dumitru. „Dar dacă nu investeşti, stai pe loc, şi dacă stai pe loc, începi să baţi paşii înapoi, şi nu-i bun!”.
În Tg. Frumos sunt familii care au şi peste 10 solare, în funcţie de cât teren au şi cât pot munci. În zare se văd nori negri, iar un vânt tăios începe să fluture folia de la solar. Dacă vine „vântoasa”, riscă să rămână fără folia care l-a costat destul de mult. Mai are încă două solare, din care unul este mai mic, special pentru flori. Un fel de viscol ne grăbeşte plecarea şi îl lăsăm pe nea Dumitru, un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, puţin supărat pe vremurile în care trăim. Spune că nu are ce face altceva, munca pământului nu este o afacere, ci un mod de viaţă, pe care l-au moştenit şi îl duc mai departe, doar ca să aibă din ce trăi şi creşte copiii.