Targu Frumos: „orasul solarelor” unde traiesc peste 1000 de lipoveni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tot mai mulţi lipoveni din judeţ, a căror ocupaţie este în principal cultivarea legumelor, aleg să renunţe la micile lor afaceri şi să plece în străinătate. Un număr de maximum 400 de familii reuşesc să producă legume şi verdeţuri, vară şi iarnă, pentru toate pieţele din Moldova. Secretul acestei reuşite: munca. Comunitatea de ruşi lipoveni din judeţul nostru este concentrată în Tg. Frumos, „oraşul solarelor”, deoarece sute de solare produc chiar şi iarna salata verde, spanacul şi alte verdeţuri la mare căutare pe piaţă în plin sezon rece.

În Tg. Frumos locuiesc aproximativ 1.200 de lipoveni, din care 90% trăiesc din munca câmpului. La obiceiuri au mai renunţat însă în timp. Cunoscuţi după bărbile lor, pe care generaţiile anterioare nu şi le tăiau niciodată, lipovenii din ziua de azi sunt mai moderni.

„Când veneai din armată, trebuia să-ţi laşi barba să-ţi crească. Acum, doar cei care au peste 60 de ani mai păstrează tradiţia. Acest obicei s-a mai pierdut pentru că mulţi începuseră să facă şcoli profesionale, să meargă la serviciu şi s-au tuns. La biserică se ţin însă tradiţiile, femeile trebuie să aibă batic, iar bărbaţii să poarte haine lungi şi cămaşă tip tunică”, poveşteşte Neculai Feodot, vicepreşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Tg. Frumos.

La orele amiezii, trecând prin piaţa din oraş, am găsit la tarabe cinci lipovence, cu legăturile de verdeţuri aranjate ordonat pe măsuţe. Doar tanti Mariana, Maria şi încă trei femei îmbrăcate gros, cu obrajii roşii, au venit la piaţă. După cum chiar ele spun, dacă nu muncesc, nu au de unde nici măcar un colţ de pâine. „În solar acum am salată, spanac, ceapă, mărar şi pătrunjel. Rădăcinoasele astea, morcovul, ridichia, sfecla, ţelina, păstârnacul, hreanul şi murăturile sunt din beci, recolta de toamnă. Mai fac şi vând zarzavat, ardei în oţet şi sfeclă şi hrean la borcan. Noi tot sperăm să fie mai bine, mulţi se lasă de legumicultură, pleacă în străinătate. Anul trecut au fost inundaţii, anul acesta a fost gheaţă şi ne-a distrus atunci aproape tot”, spune amărâtă Mărioara Dumitriu, în vârstă de 33 de ani.

O femeie trecută prin viaţă, îmbătrânită de munca câmpului, înainte de vreme. Lipoveanca Marioara are doi copii, unul de 12 ani şi unul de şapte. Pentru ei munceşte zi şi noapte, să-i ţină la şcoală. Se trezeşte la 4-5 dimineaţa şi pregăteşte zilnic marfa pentru tarabă. Când ajunge acasă după-amiaza, îşi petrece mai tot timpul în solare, la îngrijirea răsadurilor. Importurile turceşti însă le-a cam pus afacerea pe chituci.

Îşi vând poveştile de viaţă la tarabă

Faţă în faţă cu taraba ei stă tanti Maria, de vorbă cu o femei cam de aceeaşi vârstă. Au amândouă peste 60 de ani. „Eu am doi băieţi, amândoi plecaţi în străinătate. Se cam pierde tradiţia la noi în comunitate, nu mai vor să rămână să muncească alături de noi, pământul. Acum s-au stricat treburile şi la piaţă, ne obligă să trecem pe caiet tot ce vindem, ca să plătim impozit la stat. Nu se mai merită! Eu nu am nici o pensie, şi nici soţul meu.

A stat paralizat la pat 10 ani şi nu a primit nici o pensie de handicap, nu am primit nici un ajutor de la stat deoarece mereu ne venea răspunsul că nu s-a născut cu handicap, ci l-a dobândit. Dacă nu muncim în solar, nu avem cu ce trăi”, spune printre lacrimi femeia. Grăsuţă, cu pomeţii roşii, tanti Maria este imaginea vie a rusoaicelor care, deşi femei, duc pe umeri o povară de bărbat. Nu are niciun ban de nicăieri, fără pensii în casă, o duc cum pot. Dacă va vinde astăzi salata de pe tarabă şi vreun kilogram de hrean, va avea de pâine şi alte alimente. Dacă nu, aşteaptă până mâine, când e o altă zi de mers la piaţă.

„De abia trăiesc, de abia mă mişc, aşa muncesc”, nereuşind să se oprească din plâns nici la sfârşitul istorisirii. Deoarece este a doua comunitate de lipoveni ca mărime din ţară, după cea din Tulcea, unde majoritatea se ocupă cu pescuitul, la şcolile din Tg. Frumos există şi clase speciale în limba rusă, pentru ei. „Sunt în jur de 50 de elevi, două clase sunt înfiinţate la Liceul Ion Neculce şi o clasă la Şcoala Ion Creangă. Sunt trei profesori care predau în rusă. Avem şi un centru cultural unde organizăm spectacole, întruniri pe diferite teme, agricultură, administraţie, orice nevoi au ei, tot aici la acest centru al Comunităţii ruşilor lipoveni am organizat recent şi Crăciunul pentru copii. De menţionat că lipovenii din Tg. Frumos alimentează cu legume cinci judeţe din Moldova, şi en gros şi en detail. Vorbim de o suprafaţă de 200 de hectare cultivate, din care peste 100 sunt în câmp şi restul sunt în Tg. Frumos, lângă oraş. După anii ’90 s-au extins după ce şi-au putut cumpăra teren. Solarele sunt de la 100 mp până la mii de metri pătraţi, în funcţie de familie”, povesteşte Neculai Feodot.

Din solarul lui nea Dumitru

Biserica lipovenească este datată din anul 1855, prin urmare, lipovenii din Tg. Frumos sunt deja, în cazul unora dintre familii, şi la a cincea generaţie, de când sunt la noi în ţară. Comunităţi mai mici sunt şi la Brăteşti, unde 20% din sat este de origine rusă şi unde satul este bilingv, inclusiv plăcuţele de la şcoală, primărie etc. În Focuri găsim ruşi lipoveni, în Iaşi, Suceava, Neamţ şi Rădăuţi.

Majoritatea sunt însă în Tulcea, Brăila şi Constanţa, locurile unde sunt concentraţi cei mai mulţi lipoveni. Cum coteşti pe lângă piaţă, pe străduţa spre cartierul lipovenesc, numit şi Dallas, ajungi într-o zonă plină de sere. Sute de solare, unele vechi, altele noi, adăpostesc un peisaj verde, viu. Nea Dumitru trăbăluia prin curte, iar când am ajuns noi la poarta lui, tocmai se pregătea să plece de acasă. Pe poartă iese după el o fetiţă, ţopăind pe lângă bălţile din drum.

„Solarul acesta, acum l-am terminat, am investit mult în lemn şi folie. Ce vedeţi aici, cu tot cu mâna de lucru, m-a ajuns 15.000 de lei. Nu ştiu dacă îi scot cu ce fac în el primăvara, vara şi toamna asta. Nu-mi scot investiţia într-un an. Ca să am apă, deoarece ud prin picurare, am făcut şi fântână, m-a costat 4.000 de lei. În acest solar, care are 900 mp o să cultiv ridichie. Nu e o afacere, asta ştim să facem, asta muncim”, spune privind în pământ nea Dumitru. „Dar dacă nu investeşti, stai pe loc, şi dacă stai pe loc, începi să baţi paşii înapoi, şi nu-i bun!”.

În Tg. Frumos sunt familii care au şi peste 10 solare, în funcţie de cât teren au şi cât pot munci. În zare se văd nori negri, iar un vânt tăios începe să fluture folia de la solar. Dacă vine „vântoasa”, riscă să rămână fără folia care l-a costat destul de mult. Mai are încă două solare, din care unul este mai mic, special pentru flori. Un fel de viscol ne grăbeşte plecarea şi îl lăsăm pe nea Dumitru, un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, puţin supărat pe vremurile în care trăim. Spune că nu are ce face altceva, munca pământului nu este o afacere, ci un mod de viaţă, pe care l-au moştenit şi îl duc mai departe, doar ca să aibă din ce trăi şi creşte copiii.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Screening pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu

Screening gratuit pentru bolile hepatice cronice, la Stolniceni Prăjescu, joi, 13 august. "ANUNȚ IMPORTANT! Screening pentru bolile hepatice cronice! UNDE ȘI CÂND? La Primaria Stolniceni-Prajescu, joi, 13.08.2026, ora 7:30! CÂT COSTĂ ȘI CINE PLĂTEȘTE? Analizele sunt GRATUITE: test rapid pentru...

Avertisment pentru cei care circulă cu trotinete electrice

Primăria orașului Târgu Frumos, în colaborare cu Poliția Rutieră și Poliția Locală, reamintește cetățenilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când folosesc trotinetele electrice, în contextul numeroaselor sesizări trimise pe adresa administrației locale.  Potrivit autorităților, trotinetele electrice nu...

Cum vor arăta noile declarații de avere. Ce e nou și ce va fi secret

Declarațiile de avere pe care le vor putea consulta cetățenii vor purta în viitorul apropriat o altă denumire. Este vorba despre declarația de interese financiare, care vine și cu elemente noi față de ceea ce era transparentizat până acum....

Listele cu cheltuieli, la Peștișorul

Administrația locală din Pașcani a început să publice pe site-ul instituției listele cu cheltuielile care au fost și urmează să fie făcute pentru amenajarea zonei de agrement „Lacul Peștișorul”. Până acum au fost contractate și parțial achitate servicii în...

Folclor, foc de tabără și tradiții pentru copiii din Topile. Tabăra din pridvorul satului i-a unit pe toți 

O seară dedicată tradițiilor românești a reunit, marți seara, 28 iulie, localnicii din Topile, dar și din împrejurimi în cadrul proiectului „Tabăra din Pridvorul Satului, organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Evenimentul, intitulat „Seară românească”, a adus în prim-plan folclorul autentic,...

Șase consilieri locali au rămas fără mandat pentru că au chiulit de la ședință 

Sursa foto:Jurnalul Regional Situație administrativă fără precedent într-o comuna din județul Iași. Șase din cei 13 consilieri locali ai comunei Mircești au rămas fără mandat pe motiv că au lipsit nemotivat de la ședințele de Consiliu în ultimele trei luni...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români

Astăzi, în Parlamentul României, am susținut și am votat măsuri importante propuse de PSD, cu efecte concrete pentru români. Într-o perioadă în care oamenii așteaptă soluții, am ales să votăm responsabil și să susținem decizii care răspund nevoilor reale...

Accident rutier între un camion și mașină în localitatea Soci, pe drumul național

ISU Iasi: Accident rutier între un autocamion și un autoturism în localitatea Soci, comuna Miroslovești Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a...

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani – Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei

O nouă proiecție de film în aer liber la Pașcani - Rio 2, vineri, în piațeta Primăriei "PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER LA PAȘCANI! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, începând cu ora 21:00, în Piațeta Primăriei, la...

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna

Elevii de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, tabără de bicicletă în tandem la Lăpușna "Ca în fiecare vară, mergem în tabăra de bicicletă în tandem. Am fost la Lăpușna din Ibănești în 2022, apoi am fost la Nemțișor,...
Paşcani
cer senin
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
73%
1.6m/s
0%
J
30 °
vin
33 °
S
35 °
D
36 °
lun
34 °

Niciun articol afișat