Targul din Harlau, controlat de politisti

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În ziua de 09.12.2014, între orele 08.00 – 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău au acţionat pe raza localităţii, pentru prevenirea şi combaterea actelor de cerşetorie, a celor de comerţ ilicit şi încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice, cu prilejul zilei săptămânale de târg. Astfel, au fost verificaţi 14 agenţi economici, fiind controlate 15 autovehicule. Au fost legitimate 43 persoane. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9500 lei

Exemple :

A fost depistat Ş. Ioan, de 39 ani, din comuna Deleni, care a condus un auto, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Hîrlău, jud. Iaşi fără a purta centura de siguranţă, având defecţiuni la sistemul de iluminare al autoturismului şi fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege. Faţă de persoana depistată s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 180 lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002.

PULSUL ZILEI

Pașcaniul se usucă! Cum arăta în urma cu câțiva ani 

Pașcaniul este tot mai uscat! Spațiile verzi din municipiu sunt tot mai afectate de caniculă, iar în multe zone gazonul este complet uscat, florile au dispărut, iar zonele care ofereau un aspect plăcut în urmă cu câțiva ani au...

Biblioteca Municipală din Pașcani devine centru de educație digitală pentru persoanele de peste 65 de ani

Seniorii din Pașcani au ocazia să învețe gratuit cum să folosească telefonul mobil, internetul și serviciile digitale, după ce Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” a obținut finanțare prin programul european Hi Digital, derulat de Fundația Vodafone România. Programul este dedicat...

Critici dure la proiectul de redeschidere a păcănelelor la Pașcani

Reacții vehemente la propunerea unui consilier local de reluare a activității sălilor jocurilor de noroc la Pașcani. Proiectul de regulament pus în dezbatere publică la inițiativa lui Alexandru Nemțanu de la PNL prevede anularea hotărârii de interzicere a acestor...

Un bărbat, originar din Pașcani, omorât și îngropat într-o curte din județul Botoșani

Botoșăneanul care a fost găsit îngropat într-o curte din localitatea Maghera- comuna Vârfu Câmpului este, cel mai probabil, Marinel Iulian Romașcanu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care era dat dispărut din luna aprilie. „Romascanu Marinel-Iulian, de 48...

Firmele pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit. Facilitatea va fi acordată automat

Firmele care și-au plătit la timp taxele pe anul fiscal 2025 pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Contribuabilii nu trebuie să depună cerere. Verificările și acordarea facilității vor fi...

Rețetele minune de pe TikTok. De ce nu putem „pierde două mărimi în 10 zile” și de ce nu „slăbim în somn cu morcov...

Internetul a ajuns un cabinet medical uriaș, dar odată ce intri în el ai toate șansele să ieși cu mai multe afecțiuni decât ai intrat. „Medicina” de pe TikTok, Facebook sau Instagram – rețetele „minune”, ceaiurile detoxifiante, pastilele și...

Regulile pentru boxele de la bloc, mai stricte decât cred mulți. Proprietarii trebuie să respecte aceste prevederi

Proprietarii care dețin o boxă la subsolul blocului pot depozita o gamă variată de bunuri, însă legislația și normele de prevenire a incendiilor impun limite clare privind obiectele care pot fi păstrate în aceste spații. Materialele inflamabile, explozive sau...

Elevii de clasa a IX-a încep anul școlar 2026-2027 cu programe noi / Mai mult timp pentru recapitulare și exerciții practice, iar dirigenția este...

Elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026–2027 vor fi prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Reforma începe în septembrie 2026 și se aplică disciplinelor din trunchiul comun, dar și materiilor...

Încep ședințele publice pentru repartizarea posturilor pe perioadă nedeterminată. La aceste ședințe se prezintă profesorii cu note peste 7 la concursul de Titularizare 2026

Profesorii și viitoarele cadre didactice cu note peste 7 participă în zilele de 5 și 6 august la ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre ședințele pentru posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe...

Calendarul școlar 2026-2027 a fost stabilit

Elevii au deja programul pentru noul an școlar. Cursurile încep pe 7 septembrie 2026, iar anul școlar va avea 36 de săptămâni, împărțite în cinci module de învățare. Prima vacanță vine după aproximativ o lună și jumătate de școală,...
Paşcani
cer senin
36.7 ° C
36.7 °
36.7 °
23%
3.7m/s
0%
mie
37 °
J
38 °
vin
35 °
S
30 °
D
31 °

Niciun articol afișat