Târgul meșterilor populari, la Pașcani

De vineri până duminică, zona centrală a orașului va fi închisă circulației rutiere, iar meșterii populari din toată țara își vor expune produsele făcute cu multă dăruire și migală spre vânzare. Deschiderea va avea loc mâine la amiază, iar standurile cu podoabe, păpuși de pănuș, ouă încondeiate sau produse de olărit și de lemn vor sta la dispoziția pășcănenilor până duminică seara. Mai mult, meșterii populari vor face și demonstrații și sezătoare populară.

targul mesterilor populari

Târgul Meşterilor Populari din Pașcani va avea loc în acest an în week-end, în zilele de 18-20 iulie. Și-au anunțat prezenta peste 50 de artisti, iar oferta este variata, de la bijuterii la vase de ceramica, haine cu motive traditionale, arme si obiecte decorative, toate executate manual.

Amenajarea standurilor va începe de mâine dimineața, iar deschiderea oficială este programată pentru ora 11.00, unde vor participa și oficialitățile locale si vor fi înmânate diplome de participare. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc sezători și demonstrații ale meșterilor.

Târgul va avea ca obiective principale -promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale și a respectului pentru tradiţii şi bun gust.

Evenimentul este organizat de Muzeul Municipal şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, în parteneriat cu Casa Municipală de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani. www.bittv.info

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
câțiva nori
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
78%
1.3m/s
0%
mie
20 °
J
19 °
vin
17 °
S
18 °
D
16 °

Niciun articol afișat