4.7 C
Paşcani
duminică, ianuarie 19, 2025

Tarifele de interconectare pentru telefonia mobilă au scăzut de la 1 septembrie

 

 

 

 

 

 

Tarifele maxime de interconectare percepute de operatorii reţelelor mobile de telefonie vor scădea cu 24%, până la nivelul de 3,07 eurocenţi/minut. Aceasta este a doua etapă de reducere a plafoanelor maxime pentru tarifele de interconectare la telefonia mobilă, din acest an, după cea din martie, când tarifele au fost reduse cu valori cuprinse între 19% şi 30%. Operatorii cărora li se aplică această reglementare sunt Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, Orange România, Romtelecom, RCS & RDS, Telemobil şi Vodafone Romania, respectiv toţi furnizorii activi de reţele şi servicii de telefonie mobilă destinate publicului din România.

„Tariful de terminare reprezintă preţul plătit pe piaţa de gros de un furnizor de servicii de telefonie operatorului în reţeaua căruia sunt terminate apelurile efectuate de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul. Practicarea unor tarife de terminare excesive în raport cu costurile furnizării eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenţa la nivelul pieţei de telefonie şi denaturează comportamentul de consum al utilizatorilor“, au declarat reprezentanții ANCOM.

În urma reglementărilor, tariful mediu pentru terminare la puncte mobile a apelurilor de voce în România a scăzut, în termen nominali, cu peste 70% – din 2003 şi până în prezent.

Continuare pe Flacara Iasului

Recomandări