De cateva zile au inceput lucrarile de asfaltare a drumurilor afectate de inundatiile care au avut loc acum trei ani, in comuna Tatarusi. Este vorba despre tronsonul de drum care face legatura cu drumul national E85 si totodata cu localitatea Draguseni. Aici pe o distanta de 2.2 km, va fi turnat covor asfaltic, si vor fi refacute acostamentele betonate, podurile si podetele. Lucrarile trebuie executate in maxim 1 an de zile conform contractului incheiat cu o societate de constructii si sunt in valoare de 2.000.000 lei.
Lucrarile care se executa la Tatarusi cuprind doar o parte din drumul afectat de inundatii. Strada se intinde pe o distanta de 10 km de drum si trece si prin Motca si Cristesti. Astfel ca fiecare primarie a accesat fonduri europene si a organizat licitatii pentru partea de drum care trece prin comuna.
Mentionam ca in aceasta perioada si in comuna Mogosesti-Siret se lucreaza la asfaltarea unui drum afectat de inundatii.