Tavan surpat la Biblioteca Pascani

Situatie periculoasa la Biblioteca Municipala din Pascani. In urma ploilor si a vantului din ultimile zile o bucata din tavanul vechi al institutiei s-a prabusit intr-una din incaperi. Mai mult la fel s-ar putea intampla, oricand, si cu restul acoperisului in timp ce toti peretii cladirii sunt fisurati. Asta deoarece fosta casa de locuit a unui medic evreu , transformata intre timp in biblioteca oraseneasca, nu a fost renovata niciodata desi are peste 100 de ani de cand a fost construita. Conducerea institutiei spune ca au mai cazut si pana acum bucati din acoperis, in urma unor inundatii, si ca a fost anuntata de fiecare data administratia locala.
Directorul unitatii atrage atentia ca biblioteca trebuie mutata imediat intr-o alta locatie pentru ca citiorii si fondul de carte sa nu fie in pericol.
Administratia locala spune ca deja au fost demarate procedurile de licitatie pentru amenajarea noului sediu al bibliotecii din Pascani si ca lucrarile vor fi finalizate pana la sfarsitul anului . Consiliul Local a aprobat 300 000 lei pentru inceperea investitilor, la mezaninul blocului G2.
Conform proiectului costurile ar putea de sa depaseasca 700 de mii de lei. Asta deoarece spatiul trebuie amenajat si dotat corespunzator pentru depozitarea de carte, activitatile de imprumut si sala de lectura. Mai mult constructorii trebuie sa amenajeze o cale de acces la etaj care sa fie dotata cu facilitati pentru persoanele cu handicap. Edilul municipiului crede ca pretul final va fi cu mult mai mic in urma licitatiei. Diferenta de bani ar urma sa fie asigurata, tot in acest an, printr-o rectificare bugetara.
In noua locatie nu vor incapea toate cartile bibliotecii. Din acest motiv o parte din depozitele de carte care adapostesc peste 135 de mii de volume, vor fi mutate in subsolul Primariei Pascani. Tot acolo este si arhiva institutiei.

PULSUL ZILEI

Greu cu procedurile pentru noua conducere de la CLP Ecoserv

Încă un pas pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la societatea locală de transport în comun și salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a trimis avizele consultative pentru...

Simulări de cutremur în instituții din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, organizate de pompieri – FOTO

ISU IASI: „Great ShakeOut 2026” – Pompierii ieșeni, alături de copii, elevi, profesori și angajați, pentru o comunitate mai bine pregătită în caz de cutremur! 📅 Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Legislativul pășcănean în ședinta extraordinară la începutul săptămânii viitoare – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinara luni, 19 octombrie, de la ora 9.30. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ședință va începe cu modificarea bugetului centralizat dar si...

Verificări arheologice pe terenurile din Stolniceni-Prăjescu, în zona viitoarei Autostrăzi A8

Sursa foto: focuspress.ro Anunț important pentru proprietarii de terenuri din Stolniceni-Prăjescu! Nu vă alarmați dacă veți vedea echipe care sapă pe terenurile dumneavoastră. Sunt specialiști care fac verificări arheologice în zona viitoarei Autostrăzi A8, pentru a identifica eventuale vestigii istorice...

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
87%
3.9m/s
98%
vin
10 °
S
12 °
D
11 °
lun
11 °
mar
11 °

Niciun articol afișat