Taxa de redeventa- discutii de te doare capul. Proiectele Apa Vital avizate si de Comisia Juridica

Discutii de te doare capul in comisia care apara legalitatea deciziilor administrative din Consiliul Local. Astazi in cadrul Comisiei Juridice a legislativului local au fost avizate, pana la urma, proiectele privind ramanerea Pascaniului in ARSACIS, cu Apa Vital operator pentru serviciile de apa si canalizare. Asa cum era de asteptat principala problema a fost cea cu privire la modul de calcul dar mai ales de plata a taxei de redeventa, suma care se incaseaza prin plata apei pentru achitarea imprumutului BEI, contractat de municipalitate pentru reabilitarea retelelor de aductiune cu apa si a statiei de epurare.
Discutiile au debutat cu un schimb de replici intre presedintele comisiei, Bogdan Alexa si Paul Benes, directorul executiv al asociatiei ARSACIS. Consilierul PSD-ist a precizat, de cateva ori, ca este liber sa se informeze si sa voteze cum vrea si ca ii este frica sa nu fie cercetat de DNA, in urma acestui vot

In replica reprezentantul ARSACIS a precizat ca toate raspunsurile solicitate sunt cuprinse in proiectele de hotarare si ca temerile consilierului nu sunt justificate.

Consilierii locali au cerut ca ARSACIS sa plateasca intreaga redeventa necesara, rambursarii creditului.

Directorul ARSACIS a precizat ca asociatia poate achita in lei doar o parte din suma solicitata, exact la valoarea taxei de redeventa stabilita pentru toate autoritatile publice locale. Ar fi vorba despre 900 000 lei daca plata se va face in functie de cantitatea de apa furnizata, 4% din pret, sau cca 1,2 mil de lei pe an daca taxa va fi calculata in functie de mijloacele fixe care urmeaza sa fie inventariate si predate.
Restul sumei pana la 1,8 lei cat reprezinta rata anulala la BEI ar urma sa fie acoperita prin investitii realizate in extinderea retelelor de apa si canalizare din Pascani, din fondurile proprii ale operatorului iesean.
Nici acesta solutie nu a fost pe placul consilierilor din Comisia Juridica. Unii dintre ei au spus ca vor bani, nu investitii, apoi garantii pentru investitii desi lucarile urmeaza sa fie aprobate tot de alesii locali.
Situatia a fost clarificata de administratorul public Gica Zanet. El a atras atentia ca in situatia actuala, Pascaniul nu a incasat taxa de revedenta de la operatorul local si a fost achitata din taxele pascanenilor si ca odata cu aprobarea hotararilor Primaria va primi pana la 1,2 mil de lei pentru achitarea creditului si investitii de 600.000 de lei in fiecare an pana in anul 2026. Asta inseamna peste 6, 5 milioane de lei, echivalentul intregului buget de investitii din resurse proprii pentru un an de zile din bugetul local.
Nici operatorul iesean nu a achitat taxa de redeventa, pana acum, din apa incasata de la populatie, dar din cu totul alte motive. Pascaniul nu a aprobat nivelul acestei taxe, ea urmand sa fie platita retroactiv daca proiectele pro -Apa Vital vor fi aprobate in sedinta de luni.
Până la urma Comisia Juridică a avizat pozitiv proiectele cu două voturi pentru, Dorin Nechifor şi Bogdan Alexa. S-a abţinut de la vot consilierul Codrin Toma pe motiv de incompatibilitate şi Benone Mihut chiar dacă suburbia Lunca Paşcani, de unde este de loc, nu are canalizare iar reţelele de apă nu au ajuns la toate casele.
În consecinţă este foarte posibil ca votul din şedinţa de luni să aibă acelaşi rezultat iar Pascaniul să rămână fără operator de apă şi canalizare până la organizarea unei licitaţii. Altfel spus sunt consilieri care vor să dea în continuare un vot politic pentru o mai bună imagine în rândul alegătorilor deşi Pascaniul are de câştigat investiţii de 13 milioane de Euro de la Uniunea Europeană, jumătate din taxa de redevenţa în bani, pentru rambursarea creditului BEI iar restul în investiţii necesare la Paşcani. În cealaltă variant municipalitatea rămâne fără operator şi investiţii iar rată va fi achitata din banii păşcănenilor, ca şi până acum, până când un alt operator îşi va asuma aceste responsabilităţi.

PULSUL ZILEI

Greu cu procedurile pentru noua conducere de la CLP Ecoserv

Încă un pas pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la societatea locală de transport în comun și salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a trimis avizele consultative pentru...

Simulări de cutremur în instituții din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, organizate de pompieri – FOTO

ISU IASI: „Great ShakeOut 2026” – Pompierii ieșeni, alături de copii, elevi, profesori și angajați, pentru o comunitate mai bine pregătită în caz de cutremur! 📅 Joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 10:15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Legislativul pășcănean în ședinta extraordinară la începutul săptămânii viitoare – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinara luni, 19 octombrie, de la ora 9.30. Pe ordinea de zi sunt patru proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ședință va începe cu modificarea bugetului centralizat dar si...

Verificări arheologice pe terenurile din Stolniceni-Prăjescu, în zona viitoarei Autostrăzi A8

Sursa foto: focuspress.ro Anunț important pentru proprietarii de terenuri din Stolniceni-Prăjescu! Nu vă alarmați dacă veți vedea echipe care sapă pe terenurile dumneavoastră. Sunt specialiști care fac verificări arheologice în zona viitoarei Autostrăzi A8, pentru a identifica eventuale vestigii istorice...

Deputatul Sorin Năcuță: 165 de zile de la declanșarea crizei politice de către PSD și AUR, timp în care premierul Ilie Bolojan și Guvernul...

Sunt trei urgențe majore pentru care Partidul Naţional Liberal a luat decizia de a vota Guvernul propus de Luca Niculescu: 1. Necesitatea unei rectificări bugetare imediate. Conform Deciziei 771/2020 a CCR, rectificarea bugetară este atributul exclusiv al Guvernului. O rectificare...

Deputatul Maricel Popa: Am crezut în campioni, am investit în performanță și am adus aurul olimpic la Iași!

O viață dedicată performanței. 24 de ani de parteneriat, încredere și respect. Un aur olimpic care a intrat în istoria Iașului! Sunt momente în viață în care emoția, mândria și recunoștința se întâlnesc. Un astfel de moment l-am trăit la...

Senatul a adoptat proiectul prin care cetățenii ar putea primi SMS sau e-mail cu 30 de zile înainte să le expire actele

Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că autoritățile și instituțiile publice trebuie să le trimită cetățenilor o notificare cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea unor acte administrative cu valabilitate limitată. Mesajele ar...

Avertismentul Națiunilor Unite: Scumpirile la energie și fenomenul El Niño ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie

Prețurile la energie, fenomenul meteo El Niño și înăsprirea condițiilor de creditare ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie în țările în curs de dezvoltare, care se confruntă deja cu șocuri repetate, a declarat șeful Programului Națiunilor Unite...

Femeile însărcinate pot fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii și au dreptul la respectarea demnității și a vieții private, potrivit unui proiect...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de...

Reguli noi pentru trotinetele electrice: Curs obligatoriu de legislație rutieră pentru utilizatori

Reguli noi pentru cei care circulă cu trotinete electrice pe drumurile publice. Aceștia trebuie să urmeze cursuri de legislație rutieră. Vor fi exceptate persoanele care dețin permise de conducere valabile. Cel puțin așa prevede un proiect de lege adoptat...
Paşcani
nori împrăștiați
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
86%
4.7m/s
84%
J
8 °
vin
14 °
S
13 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat