Panica în rândul comercianţilor din hala situata în Piaţa Vale. De la începutul acestui an, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi ale Codului Fiscal ei trebuie să plătească pe lângă chirie şi taxa pe cladire. Sumele sunt uriaşe, cam 300 lei mp/pe an, de nesuportat spun micii întreprinzători. Joi la audienţe ei au cerut administratiei locale să fie diminuate iar luni dimineaţă au revenit la Primărie pentru un răspuns concret.
Reprezentanţii Primăriei au fost uimiţi să constate că taxele sunt atât de mari din cauza unor probleme contabile. Mai exact valoarea de inventor a halei este uriaşă, de 124 milioane de lei iar taxa se calculează în funcţie de ea.
Viceprimarul Vasile Axinte a cerut comercianţilor să nu achite taxa, cel puţin deocamdată. El a spus că va solicita o evaluare comercială, nu contabilă, a halei care să fie însuşită de Consiliul Local. În urma acestui demers atât valoarea imobilului cât şi taxa impusă comercianţilor ar urma să fie mai mici.
În aceeaşi situaţie se afla mai multe terenuri şi clădiri aflate în proprietatea publică a municipiului Paşcani. De exemplu valoarea contabilă a complexului sportiv din zona Deal (CSM Paşcani) ar fi de peste 20 de milioane de euro.
Taxe uriaşe pentru comercianţi, din cauza unor aberaţii contabile. Hala din Piaţa Vale Pascani, mai scumpă decât o clădire de lux
.google-news-button {
display: inline-flex;
align-items: center;
background: linear-gradient(to bottom, #ffffff 0%, #f6f6f6 100%);
border: 1px solid #dcdcdc;
border-radius: 4px;
padding: 6px 14px;
text-decoration: none;
color: #222222;
font-family: 'Georgia', serif; /* Stilul ziar/știri exact ca în imaginea ta */
font-size: 15px;
box-shadow: 0 1px 2px rgba(0,0,0,0.05);
transition: all 0.2s ease;
cursor: pointer;
line-height: 1.4;
}
.google-news-button:hover {
background: linear-gradient(to bottom, #f8f8f8 0%, #eef0f1 100%);
border-color: #c6c6c6;
box-shadow: 0 1px 3px rgba(0,0,0,0.1);
}
.google-news-logo-svg {
width: 22px;
height: 22px;
margin-right: 12px;
display: block;
}
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
PULSUL ZILEI
Paşcani
nori împrăștiați
15
°
C
15
°
15
°
64%
2.5m/s
0%
D
15
°
lun
21
°
mar
18
°
mie
17
°
J
17
°
