Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare duce la creşterea costurilor cu dobânzile, o povară care va fi suportată şi de generaţiile viitoare.

Întrebat dacă românii ar putea plăti taxe mai mari în 2027, ministrul Finanţelor a declarat, într-un interviu acordat Digi24, că prioritatea este menţinerea echilibrului bugetar. Alexandru Nazare a explicat că statul trebuie să se asigure că are bani pentru programele pe care le propune, fără să îşi asume cheltuieli pe care nu le poate acoperi.

„Nu-mi doresc taxe şi impozite noi, dar avem nevoie de sustenabilitate”, a afirmat ministrul, subliniind că orice program nou, care nu a fost prevăzut în buget, trebuie să aibă şi o sursă de finanţare.

Cine decide dacă vor fi introduse taxe noi

Alexandru Nazare a explicat că Ministerul Finanţelor analizează propunerile venite de la instituţiile statului, inclusiv cele privind lansarea unor programe noi sau reducerea cheltuielilor inutile. Aceste măsuri sunt apoi integrate şi prezentate Guvernului.

Decizia finală privind politicile fiscale aparţine însă factorilor politici, respectiv Guvernului şi Parlamentului. Rolul Ministerului Finanţelor este să urmărească respectarea unor limite bugetare şi să prevină dezechilibrele care ar putea afecta finanţele publice.

Ministrul a atras atenţia asupra riscului repetării situaţiilor din trecut, când statul nu şi-a respectat, la finalul anului, obiectivele bugetare anunţate. Potrivit acestuia, orice cheltuială suplimentară trebuie analizată cu atenţie, astfel încât angajamentele asumate să poată fi susţinute financiar.

Dobânzi de peste 70 de miliarde de lei, estimate pentru anul viitor

Alexandru Nazare avertizează că depăşirea ţintelor bugetare are consecinţe directe asupra costurilor de finanţare ale statului. Atunci când România se împrumută, trebuie să plătească dobânzi, iar aceste sume reduc resursele disponibile pentru alte cheltuieli publice.

Ministrul a declarat că dobânzile aferente datoriei publice ar urma să depăşească 60 de miliarde de lei în acest an şi să treacă de 70 de miliarde de lei anul viitor.

Oficialul a subliniat că aceste costuri reprezintă o responsabilitate pe termen lung, deoarece banii folosiţi pentru plata dobânzilor provin din bugetul public şi afectează resursele disponibile pentru generaţiile următoare.

În acest context, mesajul ministrului este că eventualele noi programe guvernamentale trebuie însoţite de soluţii concrete de finanţare, pentru ca statul să îşi poată respecta angajamentele fără să agraveze dezechilibrele bugetare.

Sursa Prima News

PULSUL ZILEI

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Obezitatea începe din copilărie. Ieșenii riscă diabet și infarct

* un studiu realizat de DSP Iași arată că aproximativ 60% dintre adulții evaluați aveau exces ponderal, inclusiv obezitate * la nivel național, 32% dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali sau au obezitate Obezitatea devine o problemă de sănătate...

Sănătatea, la sapă de lemn! Gaură de 11,2 miliarde de lei

Sistemul public de sănătate din România are nevoie de o infuzie masivă de bani pentru a trece de ultimele luni ale anului 2026! Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar...

Meserii bănoase fără facultate la Iași. Salarii de 8.500 de lei

Electricienii, instalatorii și sudorii calificați pot câștiga peste salariul multor absolvenți de facultate * angajatorii din Iași caută oameni cu experiență, iar unele oferte depășesc 7.000–8.000 de lei lunar Diploma universitară nu mai este singura cale către un venit consistent....

Ce se întâmplă cu ratele la bancă dacă te îmbolnăvești și nu le mai poți plăti. Soluții pentru a evita restanțele

O boală care împiedică desfășurarea activității profesionale poate reduce veniturile și îngreuna plata ratelor bancare. Activarea unei asigurări atașate creditului sau negocierea condițiilor de rambursare cu banca pot oferi sprijin în această situație. Avocatul Bogdan Pițigoi a explicat pentru...

Șeful județului și-a ipotecat vila din Aroneanu pentru 100.000 €. Primarul Pașcaniului, creditorul liberalilor

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și-a ipotecat proprietatea de la Aroneanu pentru garantarea unui împrumut de 100.000 de euro, creditorii fiind Marius Pintilie, primarul municipiului Pașcani, și soția acestuia, Loredana Elena Pintilie. Tranzacția dintre cei doi politicieni liberali...

A început vaccinarea oilor și caprelor în România. Măsura ar putea debloca exporturile suspendate de aproape 5 luni

A început vaccinarea oilor și caprelor, după ce exporturile de animale vii au fost blocate de aproape 5 luni din cauza pestei. Autoritățile au primit peste un milion de doze gratuite de ser, iar veterinarii au ajuns în fermele din...

Încă două probe la Evaluare Națională: „Să nu mai fie doar Matematică și Română”. Ce ar urma să se introducă

Ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, spune că ar îmbunătăţi examenul din clasa a 8-a de Evaluare Naţională şi ar mai aduce în joc şi o probă care să devină relevantă, să nu mai fie doar Matematică şi Română, ci de...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
93%
1.8m/s
63%
lun
16 °
mar
13 °
mie
11 °
J
13 °
vin
12 °

Niciun articol afișat