Terenurile de sub bloc – bâlbâieli administrative din lipsa de proceduri, cereri de vânzare respinse

Atenţie mare dacă doriţi că cumpăraţi terenul cota indiviza de sub bloc. De regulă astfel de cereri vin din partea societăţilor comerciale care trebuie să facă pe deplin dovada proprietăţii pentru obţinerea unui credit, atât asupra spaţiului deţinut cât şi alt terenului de sub el. Mai nou sunt interesaţi şi locatarii persoanele fizice, pentru a obţine şi a fi menţionat dreptul de proprietate în cartea funciara.
Dacă aveţi un astfel de interes,  mai întâi trebuie să vă documentaţi foarte bine ce acte trebuie să depuneţi la Primărie pentru a obţine aprobarea Consiliului Local, aşa încât să nu cheltuiţi bani si timp degeaba. Subiectul este nou pentru administratia locală şi încă nu sunt puse la punct proceduri pentru rezolvarea cererilor. Din acest motiv sunt păreri diferite între funcţionari şi consilierii locali.
În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute au fost pe ordinea de zi 11 astfel de cereri din care două au fost retrase de initiator iar restul au fost respinse pe motiv că actele nu erau în regulă.
Toţi consilierii s-au abţinut de la vot, pe motiv că din actele prezentate nu reiese exact cat teren revine fiecarui proprietar in parte, aşa încât să nu fie discuţii cu privire la încălcarea drepturilor celor din condominiu.
Acolo unde alături de contractele de vânzare cumpărare au fost aduse şi documentele privind terenul de sub bloc  acestea au fost contestate pe motiv că nu sunt actualizate.

Mai mult, unii consilierii au spus că nu ţin cont de informaţiile emise de RAGCL unitatea care a administrat fondul locativ de stat şi prin intermediul căreia au fost vândute locatarilor majoritatea apartamentelor din oraş. Ei au cerut ca datele privind cotele comune să fie înscrise în cartea funciara iar dovada să se facă cu un extras actualizat.

Cerinţele aleşilor locali, mai mult sau mai puţin justificate, au că principala cauză lipsa unor proceduri administrative clare,  atât pentru cei care depun astfel de cereri cât şi pentru funcţionarii care întocmesc dosarele şi verifică actele şi pentru consilierii locali care trebuie să le aprobe.
Asta deoarece fiecare ar trebui să ştie cu exactitate ce are de făcut aşa încât contribuabilii să nu mai  fie purtaţi pe drumuri şi să facă cheltuieli degeaba. Reprezentanţii Primăriei Paşcani au precizat că vor înfiinţa o comisie de lucru şi că în câteva săptămâni de zile vor fi făcute publice condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aprobarea vânzării terenurilor de sub bloc.
În schimb consilierii din opoziţie au aruncat vina pe primar şi funcţionarii din subordine.
Am încercat să obţinem răspunsuri concrete de la consilierii PNL cu privire la ce trebuie să facă atât solicitanţii cât şi funcţionarii public, pentru ca astfel de cereri să fie aprobate. În loc să aducă lămuriri liderul PNL Paşcani, Marius Pintilie a refuzat să răspundă întrebărilor de la BIT TV.

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat