Termenul limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation a fost prelungit până la 28 iulie 2017

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Termenul limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation a fost prelungit până la data de 28 iulie 2017, a anunțat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, pe pagina de Facebook.

„Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat dă curs solicitării mediului de afaceri privind prelungirea termenului limita pentru înscrierea în programul Start-up Nation. Astfel, antreprenorii interesați de înscrierea în program pot depune dosarele online ca și până acum, până la data de 28.07.2017, ora 20.00”, a scris ministrul.

Termenul inițial până când se puteau face înscrieri în program era 14 iunie.

Ministrul susține pe pagina de socializare că potențialii beneficiari ai Start-up Nation au semnalat, încă de săptămâna trecută, o serie de deficiențe de natură tehnică privind procedurile de înființare a firmelor și obținerea documentelor necesare, încercând totodată să găsească cât mai rapid soluții.

„Pentru a putea remedia urgent aceste probleme apărute, am acționat imediat, ne-am întâlnit cu persoanele din conducerea instituțiilor în cauza (ONRC, ANAF) pentru a găsi soluții. Pe lânga remedierea problemelor de natură tehnică, pentru menținerea unei competiții corecte și transparente în cadrul programului Start-up Nation, considerăm că se impune prelungirea termenului limită de înscriere a proiectelor”, scrie Laufer.

Continuarea pe Agerpress

PULSUL ZILEI

Pașcani: Incendiu la acoperișul unei hale de reparații vagoane – VIDEO

Incendiu la acoperișul unei hale de reparații vagoane din municipiul Pașcani – intervenție în dinamică Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul...

Un clasament îngrijorător în UE: România, pe primul loc la sărăcie severă în rândul tinerilor

În 2025, ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din Uniunea Europeană care s-au confruntat cu privațiuni materiale și sociale severe a rămas la același nivel ca în anul precedent. Potrivit datelor publicate de Eurostat, indicatorul s-a menținut la 5,8%,...

Când va fi reparată piața din zona Deal Pașcani

Piață agroalimentară din zona Deal Pașcani începe să semene din ce în ce mai mult cu fostă piața din Vale a municipiului. Au început să apară tot mai multe improvizații la acoperiș, cu folie de plastic și plase de...

Stradă din municipiul Pașcani, ca pe arătură – FOTO

Atenție soferi! Dacă aveți drum pe strada Morilor din Pașcani, zonă care leagă doua suburbii de municipiu, trebuie să va înarmați cu răbdare și nervi de fier. Pe mai multe porțiuni, drumul este plin de gropi și denivelări, iar conducătorii...

Cât de sociale mai sunt locuințele sociale? Un salariat din Primărie, sute de mii de lei în conturi

Administrația locală din Pașcani vrea să dărâme cea mai veche școală din municipiu pentru a amenaja o parcare, iar apoi pentru construirea unui bloc de locuințe de serviciu pentru medici, conform precizărilor primarului Marius Pintilie. Construcția ar urma să...

Accident rutier cu trei victime la Mircești – FOTO

Accident rutier miercuri după amiază, 17 iunie, în localitatea Mircești. Trei persoane au fost rănite în urma impactului între un camion și o mașină. La fața locului au fost chemate de urgență echipaje de pompieri, ambulanță dar și poliție. Potrivit...

Deputatul Bogdan Cojocaru, despre importanța satului românesc

M-am născut la țară, în județul nostru drag, mai exact la Sipote. Iar astăzi am avut șansa - ca reprezentant al Iașului în Camera Deputaților - să susțin un proiect legislativ vital pentru mediul rural. Camera Deputaților - în calitate...

Comunicat de presă: Fiecare cetățean din municipiul nostru așteaptă mai mult de la administrația liberală!

Atitudinea și abordarea unor subiecte în spațiul public de către primarul municipiului Pașcani, lasă de dorit. Putem vorbi, fără doar și poate, despre o palmă dată contribuabililor! Afirmația la adresa pășcănenilor "o să cârâie lumea", făcută cu privire la investiția...

Investiție de peste 25 de milioane de lei pentru transportul public din Târgu Frumos. Contractul de finanțare a fost semnat

Orașul Târgu Frumos va beneficia de un amplu proiect de modernizare a mobilității urbane, după ce autoritățile locale au semnat contractul de finanțare pentru dezvoltarea transportului public și alternativ. Anunțul a fost făcut de administratorul public al orașului, Tudor Drobota,...

Festivitate la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Ruginoasa. Cadre didactice premiate pentru activitatea desfășurată – FOTO

Festivitate deosebită la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa, miercuri, 17 iunie 2026, unde cadre didactice cu o activitate remarcabilă au fost premiate pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția adusă educației de-a lungul anilor. Evenimentul a reprezentat...
Paşcani
cer senin
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
92%
2.4m/s
0%
J
26 °
vin
28 °
S
25 °
D
27 °
lun
27 °

Niciun articol afișat