Termenul mediu pentru emiterea paşapoartelor simple electronice, redus la două zile şi jumătate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Termenul mediu pentru emiterea paşapoartelor simple electronice este de două zile şi jumătate înregistrat la nivel naţional, în condiţiile în care termenul legal de soluţionare este de 15 zile lucrătoare, transmite Direcţia Generală de Paşapoarte.

 


Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în special al celor dornici să plece în vacanţă în perioada estivală, dar şi al cetăţenilor români din Diaspora reîntorşi pe meleagurile româneşti, personalul din sistemul de paşapoarte depune în continuare eforturi susţinute pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice în cel mai scurt termen. Astfel, preocuparea constantă pentru oferirea unor servicii de calitate s-a transpus în practică prin emiterea paşapoartelor într-un termen mediu de 2,5 zile înregistrat la nivel naţional, raportat la termenul legal de soluţionare de 15 zile lucrătoare stabilit pentru situaţiile în care paşapoartele se ridică din ţară de la serviciile publice comunitare de paşapoarte”, anunţă Direcţia Generală de Paşapoarte.

Potrivit DGP, acest termen de eliberare a paşaportului simplu electronic de doar 2,5 zile constituie unul dintre cele mai scurte termene de eliberare a documentelor de călătorie, prin raportare la termenele normale de eliberare stabilite în alte state ale Uniunii Europene. Până pe data de 31.08.2021, se menţine programul extins de lucru cu publicul în intervalul orar 08.00 – 20.00, de luni până vineri. De la începutul anului 2021 şi până în prezent, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, s-a înregistrat o creştere de peste 90% a numărului cererilor înregistrate pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, respectiv o creştere de peste 85% a numărului paşapoartelor simple electronice emise cetăţenilor. Românii au posibilitatea de a opta pentru transmiterea paşaportului simplu electronic la adresa de domiciliu din ţară, prin intermediul PrioriPost, serviciul de curier rapid al Poştei Române, iar, începând cu data de 1 august 2021, tariful perceput pentru acest serviciu este de 11,30 RON (TVA inclus), plata făcându-se la livrarea documentului.

Sursa Mediafax

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
19.3 ° C
19.3 °
19.3 °
86%
3.3m/s
100%
mie
20 °
J
21 °
vin
24 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat