Tichetele sociale au început să fie distribuite

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mii de cupoane pentru ajutoare alimentare de la Uniunea Europeana sunt distribuite in aceasta perioada in judetul Iasi. Distribuirea a început deja, tichetele fiind aduse la domiciliile beneficiarilor de catre postasi. In Pascani sunt aproape patru mii de nevoiasi care vor primi pana la sfarsitul anului ulei, faina, paste sau conserve cu carne.

CUPOANE LAIMENTE UE

Beneficiarii sunt persoane defavorizate, someri, veterani de razboi, cei cu venituri sub 400 de lei, dar si persoanele care primesc alocatii de sprijin. In oras, numarul celor care vor primi alimente de la Uniunea Europeana este de 3.700 persoane.

Potrivit Guvernului, alimentele se pot ridica după 16 noiembrie de la centrele desemnate de primării, pe baza cuponului nominal şi a buletinului de identitate.

Pe baza cuponului uninominal, beneficiarul primeşte 4 litri de ulei, 4 kilograme de făină albă, 4 kilograme de făină de mălai, 4 pungi de paste făinoase, 6 conserve de carne de porc, 6 conserve de carne de vită și 8 cutii de pate de ficat.

Ele sunt distribuite printr-un program european care se adresează tuturor statelor membre UE, Guvernul asigurând doar cofinanţarea.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT

PULSUL ZILEI

Mesajul primarului Radu Curcă: Un nou an școlar, în școli care se schimbă odată cu Hârlăul

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Începutul fiecărui an școlar înseamnă emoție, speranță și un nou drum. Pentru cei mici este începutul unei aventuri, pentru elevii mai mari – încă un pas spre viitor, iar pentru profesori și părinți...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori în prima săptămână din octombrie. Data la care nu se organizează cursuri

Elevii și profesorii vor avea un weekend prelungit la începutul lunii octombrie, întrucât luni, 5 octombrie 2026, nu se organizează cursuri. Ziua internațională a educației prelungește astfel pauza începută sâmbătă, iar activitatea didactică va fi reluată marți, potrivit calendarului...

Când ar urma să intre bursele școlare în 2026-2027. Cine poate beneficia și ce sume sunt prevăzute

Bursele școlare ar urma să fie acordate în 2026-2027 după regulile aplicate în anul precedent, potrivit unui răspuns oferit pe Facebook de ministrul Educației, Mihai Dimian. Acesta a scris că varianta transmisă Guvernului menține metodologia în vigoare, inclusiv perioada...

Modificări majore pentru elevi și profesori în anul școlar care începe astăzi. Un nou calendar al Bacalaureatului

Anul școlar 2026-2027 începe cu o serie de schimbări importante pentru elevi și profesori: un nou curriculum pentru cei care intră în clasa a IX-a, un calendar modificat al Bacalaureatului, cu probele de competențe programate încă din aprilie, și un nou cadru pentru examenul din 2030....

 Accident la Târgu Frumos. Persoanele din autoturism au fugit înainte de sosirea pompierilor

Un accident rutier s-a produs azi-noapte în orașul Târgu Frumos, unde pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prevenirea producerii altor situații de urgență. La locul accidentului a intervenit un echipaj de stingere cu modul de descarcerare din cadrul...

IAȘUL VERDE | Iașul umple câmpurile cu panouri solare, dar uită de baterii: 13.000 de panouri vor produce 9,8 MW, însă energia nu poate...

Abia de câteva luni s-au deschis liniile de finanțare pentru echipamente de înmagazinare a energiei electrice. Câteva zeci de parcuri fotovoltaice funcționează deja în județ, dar „luminează” doar ziua. Când a început goana după fondurile destinate construirii parcurilor fotovoltaice, banii...

Mașina viceprimarului, parcată pe trotuar

Poliția Locală din Pașcani este criticată din nou pe rețelele de socializare. De această dată, pentru că nu îi amendează pe cei care își parchează mașinile pe trotuare. Un cetățean a surprins mașina viceprimarului Claudiu Bodoașcă parcată pe trotuarul...

Primarul din Târgu Frumos, de vorbă cu investitorii chinezi

Primarul din Târgu Frumos, Neculai Zugravu, se află în aceste zile într-o vizită în China. S-a întâlnit cu un grup de investitori chinezi pentru a le prezenta oportunitățile de investiții din orașul pe care îl reprezintă. Edilul a vorbit...

Ghiozdane și rechizite școlare pentru copii

UN GHIOZDAN, UN NOU ÎNCEPUT! : Astăzi, duminică, echipa PSD Pașcani a fost alături de copiii aflați în nevoie, oferind ghiozdane și rechizite școlare prin intermediul Fundației „Teofil cel Milostiv”. Ne-am bucurat enorm să avem alături de noi o parte...

Elevii se întorc la școală pe 7 septembrie. Când sunt vacanțele și cine termină cursurile mai devreme în 2027

Ministerul Educației a definitivat structura anului școlar 2026–2027. Elevii revin în bănci de luni, 7 septembrie 2026, după o vacanță de vară de aproape trei luni. Noul an va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, ultima zi de școală fiind programată...
Paşcani
câțiva nori
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
60%
3m/s
0%
lun
28 °
mar
32 °
mie
30 °
J
33 °
vin
26 °

Niciun articol afișat