Toaleta transparentă din piata Vale Pașcani a fost acoperită

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Administrația locală a rezolvat problema sensibilă din piața agroalimentară din zona Vale care tocmai a fost modernizată. În ședința de miercuri, 23 iulie 2025, fostul viceprimar, consilierul Cristian Rățoi a atras atenția că la toaletă și la duș ușile sunt transparente și se vede din stradă.

Asta deși recepția finală a fost făcută. În cursul zilei de joi, reprezentanții primăriei au anunțat că au rezolvat această problemă, geamurile fiind colantate.

(…)De când a primit domnul Rațoi poza pe care a postat-o pe internet, problema a fost remediată, geamurile sunt acum complet opace, dar este interesant cum, în loc să apreciem o investiție amplă în infrastructura pieței, unii preferă să se uite că printr-un hublou, poate pentru că n-au ce spune despre lucrurile serioase și cu adevărat importante, sau poate pentru că atunci când n-ai viziune, te uiți doar la detalii (…) se arată într-o postare a administratorului public al municipiului Pașcani, Alexandru Dandu.

Menționăm că în cadrul aceleași ședințe fostul viceprimar a atras atenția că odată cu realizarea lucrărilor  nu ar fi fost respectat întocmai proiectul tehnic și că au apărut mai multe probleme. Consilierul susține că lipsesc câteva uși de acces și că cele existente sunt mai înguste decât tarabele, iar în loc de amenajarea unei camere frigorifice au fost puse niste frigidere. Investiția a fost începută în anul 2024 după câțiva ani de tergiversări și a costat 12 milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Salarii mai mari la CSM Pașcani

Conducerea CSM Pașcani a aprobat majorarea salariilor personalului cu cca. 10%.„Era nevoie ca salariile de la CSM s-a fie aliniate cu cele din Primăria Pașcani. Consiliul de Administrație a aprobat noua grila de salarizare și modificarea bugetului iar documentele...

Consultații ORL gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P) – VIDEO

Vești excelente pentru pacienții care au nevoie de un consult ORL! 📢 Începând cu 1 iulie, la Centrul Medical Unescu, consultațiile ORL pot fi efectuate GRATUIT prin CAS, în baza unui bilet de trimitere. https://youtu.be/21TeLQYLjFc Veți putea beneficia de consultații decontate la: 👩‍⚕️...

Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani , locul 11 in topul liceelor din județul Iași, după rezultatele la Bacalaureat 2026

Ziarul de Iasi a publicat un top al liceelor din județul Iași, in funcție de rezultatele obținute la Bacalaureat. În topul respectiv sunt două școli din municipiul Pașcani locul 11 - Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani (Medie Bac: 8,51;...

Lucian Smeu este noul Director General al Electroputere VFU Pașcani, parte din Grampet Group

Grampet Group, grup feroviar și operator logistic privat, anunță numirea lui Lucian Smeu în funcția de Director General al Electroputere VFU Pașcani, una dintre cele patru uzine din portofoliul său industrial. Începând cu luna iulie, el va coordona activitatea companiei...

Târgul de Sântilie, la Pașcani

In perioada 17 -19 iulie a.c. la Pașcani va avea loc a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari intitulat „Târgul de Sântilie”. Evenimentul va avea loc pe strada Ștefan cel Mare si Sfânt. Deschiderea va avea loc, în ziua...

Petițiile la Poliția Locală vor fi înregistrate

Poliția Locală din Pașcani va înregistra sesizările primite de la cetățeni. Mai exact, fiecare petiție trimisă pe e-mail sau în scris va primi un număr de înregistrare pe baza căruia puteți urmări parcursul și modul de soluționare. Primarul...

Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026

Comunicat: Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026 După interesul deosebit manifestat de comunitate la deschiderea Centrului Local de Recoltare a Sângelui Pașcani, activitatea de recoltare continuă prin...

Consilierul județean Mihai Dediu, despre investițiile din comuna Stolniceni-Prăjescu

Comunicac: Astăzi, în calitate de consilier județean și coordonator politic, am efectust o vizită de lucru și îndrumare în comuna Stolniceni-Prăjescu, o comunitate care demonstrează că dezvoltarea se construiește prin muncă, seriozitate și respect față de oameni. -Am avut bucuria...

Liceul Teoretic „Miron Costin”, cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani

Comunicat: Cu cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani, 𝟗𝟖,𝟓𝟖%, avem cea mai bună carte de vizită pentru viitorii liceeni. Rezultatele inițiale ale Examenului de Bacalaureat 2026 vin să întărească...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
84%
1.4m/s
100%
vin
26 °
S
29 °
D
22 °
lun
19 °
mar
22 °

Niciun articol afișat