Toamna îşi intră în drepturi. Află aici cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în toată ţara

În majoritatea regiunilor din România va ploua în următoarea perioadă, iar temperaturile vor scădea, potrivit perioadei calendaristice în care ne aflăm. În următoarea perioadă, va ploua în aproape toată ţara, însă nu însemnat cantitativ. Temperaturilor vor fi şi ele mai scăzute.

În Banat, până în data de 21 septembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 27-28 de grade Celsius, iar minimele vor fi de 13-14 grade. La sfârşitul lunii, vremea se va răci şi mai mult.

Începând de mâine seară, ploile îşi vor face apariţia, iar cantităţile de apă vor depăşi, pe alocuri, 10 litri pe metrul pătrat. Averse se anunţă şi pe 27 septembrie.

În Crişana, vremea se va mai menţine caldă în următoarele două zile, apoi se va răci brusc, temperaturile maxime situându-se în jurul valorii de 12-14 grade Celsius. În ultima săptămână a lunii, se va mai încălzi.

Şi aici, vor cădea averse miercuri seara şi joi, precum şi în data de 27 sptembrie.

Mâine seară va ploua semnificativ.

Vor fi 25 de grade în Dobrogea în următoarea perioadă, mai puţin în data de 21 septembrie, când vor scădea până la 18 grade Celsius.

Locuitorii din Maramureş vor resimţi o scăderea de temperatură semnificativă în jurul datei de 20 septembrie, când temperaturile vor scădea până la 14 grade. Apoi, temperaturile vor urca treptat.

Şi în Moldova, vremea se menţine caldă încă două zile, apoi vor cădea ploi – 10 litri pe metru pătrat. Apoi, maximele nu vor depăşi 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi de 7 grade Celsius.

În Muntenia, vremea va fi caldă – 28 de grade Celsius -, însă în jurul datei de 21 septembrie vremea se va răci puţin. Specialiştii anunţă că în această regiune, vremea va fi mai caldă decât temperaturile normale perioadei în care ne aflăm.

Nici Oltenia nu face rabat şi se încadrează în acelaşi tipar: primele două zile rămân călduroase, apoi vremea se răceşte cu şase grade faţă de perioada actuală. De asemenea, va ploua în data de 20 septembrie.

În Transilvania, vremea se va răci foarte mult joi – temperaturile vor scădea sub 16 grade Celsius -. Temperaturile maxime vor creşte cu 10 grade în intervalul 25-29 septembrie, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 10 grade Celsius.

Tot joi şi vineri se anunţă ploi – 15-20 de litri pe metrul pătrat. În jurul datei de 27 septembrie vor fi averse în regiune.

Sursa: Adevarul

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
69%
1.4m/s
0%
D
22 °
lun
22 °
mar
20 °
mie
21 °
J
12 °

Niciun articol afișat