Cercetători români de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geo-ecologie Marină (GeoEcoMar) şi Universitatea din Bucureşti intră în Cartea Recordurilor, scrie site-ul specializat Geoecomar.ro.
Descoperirile unei echipe de cercetători români au câştigat un loc în Cartea Recordurilor. Este vorba despre o echipa condusă de Dr. Dan Palcu, formată din cercetători ai institutului GeoEcoMar şi cercetători ai Universităţii din Bucureşti, o premieră pentru cele două instituţii. Echipa a descoperit proporţiile imense ale celui mai mare lac din istoria planetei Pământ: Paratethys. Guinness World Records a publicat online un articol dedicat „Celui mai mare lac care a existat vreodată” şi, de asemenea, recordul a fost publicat în ediţiile tipărite, în peste 40 de limbi.
Acum aproximativ 11 milioane de ani, într-o epocă geologică denumită Miocenul superior, continentul european arăta foarte diferit faţă de astăzi. Cea mai impresionantă trăsătură a continentului a fost, probabil, Paratethys – un corp de apă care se întindea de la est de munţii Alpii până în regiunile care astăzi aparţin Kazahstanului. Dan Palcu şi colegii săi au determinat proporţiile mega-lacului într-un studiu publicat în iunie 2021.
La apogeul său, Paratethys se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 2,8 milioane de kilometri pătraţi şi conţinea peste 1,8 milioane de kilometri cubi de apă salmastră (apă dulce combinată cu apă sărată în diferite proporţii). Asta înseamnă de peste zece ori mai mare decât volumul combinat al tuturor lacurilor de apă dulce şi sărată actuale.
Cum arată acum zona acoperită în urmă cu 11 milioane de ani de giganticul lac Paratethys?
“Pentru mult timp, s-a crezut că aici a fost o mare preistorică, Marea Sarmatică. Acum avem dovezi clare că pentru aproximativ cinci milioane de ani, această mare a devenit un lac – izolat de ocean şi plin de animale nemaiîntâlnite în alte locuri de pe glob. Lacul a acoperit mare parte din teritoriul României, în afară de zonele de muntoase, şi a lăsat în urmă mărturii spectaculoase, precum nisipurile cu trovanţi din Subcarpaţii Buzăului şi Oltenia de sub munte, calcarele din zona Istriţa care acum 10 milioane de ani erau plaje tropicale, şi falezele roşiatice din Dobrogea de Sud, unde ciclurile de umplere si desecare ale lacului se reflectă în alternanţele albicios-roşiatice ale rocilor”, transmite Dan Palcu.
Mega-lacul Paratethys a fost caracterizat de o faună locală unică. Dan Palcu şi colegii săi au dezvăluit istoria tumultoasă a Paratethys, marcată de multiple crize hidrologice şi perioade de uscare. În timpul celei mai severe crize, mega-lacul a pierdut mai mult de două treimi din suprafaţă şi o treime din volum, nivelul apei scăzând cu până la 250 de metri. Acest lucru a avut un impact devastator pentru faună şi multe specii au dispărut, inclusiv Cetotherium riabinini – cea mai mică balenă găsită.
Pentru a desluşi istoria megalacului, cercetătorii au folosit o tehnică numită magnetostratigrafie – folosind înregistrarea inversărilor de polaritate ale câmpului magnetic terestru din roci ca instrument de datare. Pentru a determina dimensiunea şi volumul megalacului Paratethys, cercetătorii au recurs la reconstrucţii paleogeografice digitale. Contribuţiile lor au fost, astfel, esenţiale la această poveste fascinantă condusă de Dr. Dan Palcu.
Dr. Palcu subliniază semnificaţia profundă a cercetării lor: ”Investigaţiile noastre depăşesc simpla curiozitate. Ele dezvăluie un ecosistem care a răspuns dramatic la fluctuaţii climatice. Explorând cataclismele pe care le-a îndurat acest mega-lac antic, ca urmare a schimbărilor climatice, obţinem informaţii nepreţuite. Cu ajutorul lor, se pot elucida potenţiale crize ecologice declanşate de schimbările climatice pe care planeta noastră le suferă în prezent. Totodată, cercetările noastre aduc clarificări despre stabilitatea bazinelor cu ape toxice, precum Marea Neagră.” El explică faptul că Marea Neagră modernă oglindeşte multe caracteristici de mediu ale anticului Paratethys. În mare parte lipsit de oxigenul care susţine viaţa, adâncul Mării Negre adăposteşte ape bogate în hidrogen sulfurat – un gaz toxic, dăunător atât pentru oameni, cât şi pentru majoritatea speciilor de animale. Mai mult, sedimentele Mării Negre conţin metan „îngheţat”, un gaz cu efect de seră, excepţional de puternic, care ar putea fi eliberat în atmosferă ca răspuns la încălzirea globală, declanşând, astfel, catastrofe de mediu.