Tolerantul

Gicuţă a văzut lumina becului, căci s-a născut noaptea, într-o zonă defavorizată a oraşului, deoarece maternitatea era în renovare. Imediat i-a fost tăiat cordonul ombilical şi, pleznit la fund de trei ori la rând, începu să zbiere la moaşă ca din gură de şarpe.
După o perioadă scurtă de timp, în care făcea deja o groază de năzdrăvănii, îşi sfătui şi convinse părinţii să-l dea la studii, auzind de la alţi puşti, care aveau oarecare informaţii precise, că acolo poate cunoaşte n.. exemplare din sexul frumos.
Curiozitatea înnăscută îi asmuţi dorinţa, astfel că bieţii părinţi care n-aveau nici bani de plastilină, făcură un efort bancar cu dobândă uriaşă, să-l poarte prin cele şcoli.
Copil precoce, absolvi căminul la trei anişori, grădiniţa la şase şi cum era inutil să mai continue şi pregătitoarea, deoarece scria perfect la calculator fără ortografie şi punctuaţie şi socotea cu iuţeala gândului cât face o minge din piele, două perechi de mănuşi de apărare şi o pereche de adidaşi Atlas, părinţii săi, minunaţi de capacităţile micului Edison, l-au repezit spre studii superioare.
Urmă cursurile intensive ale şcolii generale şi intră fără pile la liceu. Deoarece s-a încurcat cu o piţipoancă într-a noua şi avea încă vizibile julituri în genunchi, i s-a terminat şi cariera abia propusă, cu tendinţa de-a deveni înfloritoare, de fotomodel masculin. De-atunci se dedică trup şi suflet proverbialei căutări a nodului în papură, fiind cu totul şi cu totul un tip dur, intolerabil şi neiertător. A considerat că are întotdeauna dreptate, chiar şi când se-nşela, făcându-şi o groază de duşmani şi devenind grozav de nesuferit. Pe de-o parte pentru că nu a insistat să convingă pe nimeni ceea ce gândea, iar pe de altă parte pentru că nimeni nu a găsit vreo pârghie raţională prin care să-l conteste.
În dimineaţa asta Gicuţă voia însă să fie altfel. Nu se ştie cu adevărat ce visase noaptea, dar ceva îl făcu de nerecunoscut. Voia să fie tolenat, drăguţ şi bun, iertător şi jovial. Tocmai de aceea, când nevastă-sa nu s-a trezit mai devreme decât el, ca de obicei, să pregătească micul dejun, să-i facă celui mic ghiozdanul, să prepare cafeaua şi să-i pună lui hainele cu care trebuia să se îmbrace şi-a luat singur cei mai valoroşi blugi şi cea mai ,,mişto,, geacă pornind spre serviciu, mai hotărât ca niciodată, să fie tolerant.
Maşina fiindu-i parcată în faţa blocului, se grăbi s-o pornească. Dar, culmea, îi lipsea un ştergător de parbriz şi i se şterpelise un cauciuc de pe faţă, tocmai acela de iarnă, pe care-l pusese cu o zi înainte. Dar, cum era atât de hotărât să fie tolerant, nu s-a enervat, n-a înjurat, n-a izbit cu picioarele în portieră, a fluierat a pagubă şi s-a uitat la ceas. Avea timp, putea s-o ia pe jos. Un pic de mişcare dimineaţa nu strică.
O luă agale pe trotuar ţinându-se cu o mână de garduri, căci poleiul era gros de o palmă şi zăpada nu fusese îndepărtată de oamenii puşi anume la o astfel de muncă. Se gândi că, era normal să fi ieşit fiecare cetăţean cu lopata în mână, să cureţe în faţa casei, dar îşi aminti că astă vară, când vecinii săi ar fi dorit să-şi pună pavele şi flori pe lângă gard, au venit cei de la primărie şi i-au amendat, obligându-i să strice tot, căci acela era ,,domeniul public,, .Aşa că, probabil, cei de la primărie ar fi trebuit să-şi facă acum treaba! Dar cum azi trebuia să fie tolerant, nu s-a obosit să-i condamne, aşa cum ar fi făcut-o ieri, spre exemplu.
Până la serviciu avea în cale şi un semafor. Şi ce dacă? Oricum, cel cu BMW-ul nu opri la culoare şi Gicuţă putea rămâne pe veci acolo dacă n-ar fi fost tolerant şi hotărât să-şi tragă naibii piciorul stâng înapoi de pe trecere. I-a zâmbit amabil celui de la volan că i-a mai dat o şansă la viaţă şi a mers mai departe. Mai departe, însă nu prea mult, căci unul cu un tir cât Casa Poporului a trecut drept prin balta ce se formase pe lângă trotuar, într-un crater cât un lighean şi l-a stropit din cap până-n picioare cu o amestecătură de apă, zăpadă şi noroi, încât nici ochii nu ştia unde-i sunt. Pipăi lentilele ochelarilor, şterse cu mâna noroiul de pe pantaloni şi geacă, dar nu băgă pe nimeni nicăieri, nu scoase pe nimeni vinovat, era tolerant şi zâmbi amuzat.
Ce să faci, aşa-i viaţa, îşi zise când dădu nas în nas cu patronul care se uită la ceas încruntat şi se scărpină după ceafă, nerăspunzând la salutul atât de amabil şi îngăduitor venit de la subaltern. Dar Gicuţă nu se supără pe şef, deşi atitudinea aceluia era sfidătoare faţă de un angajat tolerant. Ei, dar nu toată lumea poate fi la fel…
În birou, avu parte de surprize plăcute, căci lângă calculator găsi câteva teancuri de dosare, hârtii pe care scria ,,urgent!” şi o cafea rece, amară şi slabă. Luminiţa, fata cea nouă se uită azi numai la Dinel şi ce, lui nu-i pasă, azi tolerează simpatizarea reciprocă între toţi colegii.
Distrat şi calm, verifică toate actele şi cum era prea multă muncă, voi să fie îngăduitor şi cu el şi deschise calculatorul la ,,jocuri”. Pierdu câteva runde la table, câteva milioane la pocher, dar zâmbi zicându-şi ,, ei şi, câte nu pierde omul în viaţă,,. Se ridică şi plecă, fără să spună nimănui nimic. Era tolerant până şi cu curiozitatea lor.
Întors acasă cu mult mai devreme decât de obicei, o găsi pe nevasă-sa cu cel mai bun prieten. Stăteau şi ei ca vechi cunoştinţe, într-o tolerabilă apropiere şi Gicuţă îi privi cu admiraţie şi-i felicită pentru secretomania şi strategia lor, probabil, de mult consolidate. Şi, cum azi era tolerant, plecă la bar să se gândească acolo, în linişte, până când mai are de gând să fie atât de tolerant.
Se gândi cu înţelepciune că viaţa te primeşte cu braţele deschise, dar fiind prea scurte, nu trebuie să le ţină şi încrucişate!