TOPUL furturilor estivale la Iași! Loviturile date de hoți la parter, pe locul I

În timpul verii, ieşenii trebuie să se păzească de hoţi mai abitir decât în celelalte luni ale anului. Poliţiştii au realizat un top al celor mai frecvente furturi comise pe timpul sezonului cald, în Iaşi, şi prezintă metodele prin care hoţii reuşesc să profite de neglijenţa oamenilor.

Pe primul loc al furturilor, din punctul de vedere al numărului, sunt cele din locuinţe aflate la parter, ai căror proprietari au lăsat ferestrele deschise pentru aerisire, atât pe timpul zilei, cât şi al nopţii. Poliţiştii spun că, în zilele călduroase, numeroşi ieşeni lasă deschise ferestrele.

„Unul dintre păgubiţi a povestit că a plecat în jurul prânzului de acasă şi a lăsat geamul de la balcon deschis, iar la întoarcere a constatat că i-a dispărut laptopul în valoare de 3.200 lei. Hoţii intraseră pe un geam al balconului lăsat deschis“, a precizat comisarul Mădălin Ţăranu, de la Comparti­mentul de Prevenire din cadrul Po­liţiei.

Pe locul doi în top este furtul de telefoane, portofele şi genţi, pe stradă. Acestea se produc mai ales în timp ce oamenii se relaxează, cum ar fi în parcuri, iar furturile sunt comise în spaţiile publice.

„Şansa de reuşită a furtului este în strânsă legătură cu atenţia pe care proprietarul o acordă bunurilor personale. Un ieşean a povestit că seara a plecat de acasă şi a lăsat telefonul pe masa aflată în curtea casei. Era un telefon de ultimă generaţie, în valoare de aproximativ 3.000 de lei. El a spus că nu se gândea că ar fi putut păţi aşa ceva“, a precizat comisarul Ţăranu.

Telefoa­nele mobile sunt o atracţie pentru hoţi deoarece pot fi înstrăinate foarte repede, şi au o valoare ridicată. Unii dintre hoţi au tupeu şi merg la victime spunându-le „ce telefon frumos ai, vreau să îl văd şi eu“. Acest lucru se întâmplă des copiilor ai căror părinţi le achiziţionează telefoane scumpe. Ast­fel, părinţii îşi trimit copii la joacă sau la şcoală cu o mică avere asupra lor, ceea ce face ca acesta să devină o ţintă uşoară pentru hoţi. Se întâmplă des evenimente cu copii: aceştia merg pur şi simplu pe stradă şi le sunt luate telefoanele din mână cu forţa.
cONTINUAREA PE zIARUL DE iASI

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
22.8 ° C
22.8 °
22.8 °
33%
0.6m/s
0%
D
22 °
lun
22 °
mar
20 °
mie
22 °
J
23 °

Niciun articol afișat