Topul liceelor din Iași după media notelor de la Evaluarea Naţională

Colegiul „Emil Racoviţă“ şi Colegiul Naţional s-au situat la egalitate pe locul 9 la nivel naţional cu media mediilor 9.55. Colegiul „Costache Negruzzi“ are o medie a liceului la Evaluarea Naţională de 9,25.

Judeţul Iaşi are doar două licee în top 10 la nivel naţional, pe ultimele poziţii ale topului, după media mediilor de admitere de la Evaluarea Naţională, chiar dacă în ceea ce priveşte numărul mediilor de 10 ne aflăm pe locul al III-lea, după Bucureşti şi Cluj. Astfel, chiar dacă ne mândrim cu „vârfurile“ din şcolile ieşene, în medie elevii din judeţul nostru sunt mai slab pregătiţi decât cei din alte judeţe. Practic, doar Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi şi Colegiul Naţional Iaşi se află în topul primelor licee din ţară în funcţie de media mediilor de la Evaluarea Naţională, ambele pe poziţia a IX-a, la egalitate şi cu Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Satu Mare şi cu Colegiul Naţional „Grigore Moisil“ Bucureşti.

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...

Spectacol dedicat mamelor, pe 8 martie, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos organizează la final de săptămână un spectacol dedicat femeilor. Duminică, de 8 martie, de la ora 14, pe scena instituției publice vor avea loc momente artistice deosebite. "DUMINICĂ, 8 MARTIE 2026, la...

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare. "START PRESELECȚII Dacă ești pasionat sau ai ritmul în sânge și dorești să îți petreci timpul liber într-un mod practic și eficient 👇🏅 Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu”...

Cât am putea plăti la pompă în următoarele săptămâni, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează economia mondială, iar primele efecte le-am putea vedea chiar din următoarele zile la pompă. Am putea plăti chiar 10 lei pe litrul de combustibil. În centrul tensiunilor se află Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din...

De la zeul Marte la zilele Babei: istoria și semnificația mărțișorului, explicată de un etnolog ieșean. Se întâlnește doar în șapte țări europene

Mărțișorul, simbol al primăverii și al reînnoirii naturii, reprezintă una dintre cele mai vechi și răspândite tradiții din spațiul românesc, însă, potrivit etnologului Adina Hulubaș, acest obicei nu este exclusiv românesc, ci face parte dintr-un patrimoniu cultural comun mai...

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani. Festival de poezie, spectacol aniversar și multe alte activități

Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani își serbează în această perioadă Zilele Școlii. Unitatea de învățământ a pregătit numeroase activități pentru a aniversa 26 de ani de când poartă titulatura de liceu. Vor avea loc, printre multe altele și un...

Școala Gimnazială Specială Pașcani organizează o nouă ediție a Cupei Primăverii la Tenis de Masă

🏓 Cupa Primăverii la Tenis de Masă Ediția a XVI-a Școala noastră are bucuria de a anunța organizarea celei de-a XVI-a ediții a competiției „Cupa Primăverii la Tenis de Masă”, un eveniment devenit tradiție în comunitatea noastră. 📅 30 aprilie 2026 🕘 Începând...
Paşcani
cer acoperit de nori
5 ° C
5 °
5 °
73 %
3.5kmh
100 %
lun
5 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °
vin
4 °

Niciun articol afișat