Tot ce trebuie să știi despre summitul G7: cum vor să pună lumea la cale cei mai puternici lideri

Weekend-ul acesta e marcat de summit-ul G7, întâlnirea anuală la care participă liderii celor mai bogate economii ale lumii. Anul acesta, totul se întâmplă în Cornwall, între 11 și 13 iunie.

În fiecare an, liderii celor mai puternice economii ale lumii (exceptând China) se adună pentru a discuta cele mai importante probleme sociale și economice ale vremurilor. Se pun la aceeași masă liderii a șapte țări – de unde și numele G7, adică Group of Seven: Canada, Franța, Germania, Japonia, Italia, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Sunt țările care adună 58% din averea netă a lumii.

Anul acesta, întâlnirea are loc în Carbis Bay, Cornwall, o locație înțesată de polițiști și forțe de ordine și-n jurul căreia s-au luat măsuri sporite de siguranță. Întâlnirea din acest an debutează vineri, 11 iunie și se încheie pe 13 iunie, duminică. Pe parcursul celor trei zile, cei șapte lideri vor căuta soluții la actualele probleme și vor încerca să creioneze viitorul apropiat și nu numai.

De ce G7

Cum spuneam, la acest summit participă cele mai avansate economii ale lumii. Inițial, grupul se numea G8, pentru că făcea parte din acesta și Rusia. Țara condusă de Vladimir Putin nu se mai așază la această masă din 2014. La acel moment, membrii grupului, inclusiv SUA conduse atunci de Barack Obama, au decis să dea afară Rusia ca răspuns la anexarea Crimeei, considerată ilegală de către puterile occidentale.

De asemenea, începând din 1977, la aceste întâlniri participă și reprezentanți ai Uniunii Europene, deși blocul comunitar nu are calitate oficială de membru.

În fiecare an, o altă țară din cele șapte găzduiește întâlnirea. Anul acesta, e rândul Marii Britanii.

Grupul a fost înființat în 1975 ca G6 (Canada a fost invitată să se alăture în 1976) ca reacție la evenimente geopolitice și economice tumultuoase din acele vremuri. G7 a luat naștere dintr-o adunare informală a miniștrilor de finanțe din Marea Britanie, SUA, Franța, Japonia și Germania de Vest formată în contextul crizei petrolului din 1973.

Atunci, erau amenințări legate de creșterea prețului petrolului și întreruperea aprovizionării.

G7 s-a extins și acoperă acum un număr mare de probleme internaționale, inclusiv securitatea, egalitatea de gen, schimbările climatice, comerțul și sărăcia. Țara care deține președinția G7 (Marea Britanie, dacă ne referim la întâlnirea din acest weekend) poate propune și alte subiecte pe ordinea de zi.

Forumul răspunde marilor probleme globale ale zilei, deși nu întotdeauna cu succes; în 2013, liderii mondiali au abordat fără rezolvare criza Siriei, spre exemplu. Nu prea s-a întâmplat mare lucru după. Întâlnirile mai recente au abordat subiecte precum armamentul nuclear nord-coreean, problemele de mediu, implicațiile Brexit și creșterea și decăderea așa-numitului Stat Islamic.

Ce se discută în acest an

Pe agenda discuțiilor din acest an se numără, evident, criza generată de pandemia de Covid, dar și schimbările climatice.

Țara gazdă, prin vocea premierului, insista pentru o lume post-pandemică mult mai bună.

Nu înseamnă, însă, că tot ce se discută este obligatoriu din punct de vedere juridic. Dar poate reprezenta startul unor inițiative leggislative luate de fiecare țară în parte, care, în teorie cel puțin, ar trebui să ducă la un sistem mai solid din punct de vedere democratic.

E de menționat faptul că nu toată lumea vede un astfel de summit cu ochi buni. Mulți cred că-n spatele ușilor închise se pun la cale tot felul de planuri cu iz de conspirație. Cei care nu susțin eforturile făcute în direcția globalizării acuză că se pun la masă doar liderii puternici, care ar vrea să schimbe lumea în favoarea lor.

Continuarea pe Playtech

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
65%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
10 °

Niciun articol afișat