Tradiții românești de Anul Nou 2021. Superstiții de Revelion

Anul Nou este una dintre cele mai așteptate și celebrate sărbători de la noi. Cu toții așteptăm tradițiile asociate evenimentului, dar și petrecerea de Revelion alături de cei dragi. Descoperă care sunt cele mai frumoase obiceiuri românești de Anul Nou, dar și ce superstiții de Revelion respectă majoritatea oamenilor.

Folclorul românesc are printre cele mai bogate tradiții care se respectă an de an cu ocazia sărbătorilor importante. Dacă știi deja care sunt cele mai frumoase obiceiuri românești de Crăciun, iată și care sunt cele mai speciale tradiții românești de Anul Nou, dar și ce superstiții de Revelion sunt cunoscute în întreaga țară. De precizat este că, anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, tradițiile de Revelion sunt marcate restricții și recomandări ale autorităților. Astfel, nu se va putea merge cu colindul, ca înainte, iar masa de Anul Nou în familie trebuie să respecte măsurile de protecție împotriva COVID-19. În plus, în anumite orașe existând restricții de circulație după ora 23.00, focurile de artificii care marchează trecerea în noul an nu vor mai putea fi urmărite din stradă. La fel, sunt interzise adunările publice și petrecerile de Revelion în localuri.

Anul acesta însă, lucrurile vor sta diferit, din cauza pandemiei de coronavirus. Autoritățile recomandă să nu se meargă cu colindul, pentru a diminua riscul de infectare cu coronavirus. Mai jos, prezentăm tradițiile care se respectau până acum la mersul cu colindul de Anul Nou.

În fiecare zonă a țării se strâng cete de colindători formate din băieți și fete și merg din casă în casă pentru a le ura oamenilor un an mai fertil și mai bun decât cel anterior. Fiecare colind spus are un mesaj diferit, pe care colindătorii îl rostesc cu glas tare și voie bună. Cele mai frumoase obiceiuri românești de Anul Nou După perioada în care s-au cântat cele mai frumoase colinde de Crăciun, iar copiii au spus poezii de Crăciun în fața bradului împodobit, urmează tradiții și obiceiuri noi foarte puternice, care marchează Noul An. Iată câteva obiceiuri respectate an de an la noi în țară. Mersul cu Sorcova Este unul dintre cele mai întâlnite obiceiuri românești de Anul Nou. Copiii se strâng în grupuri și, în prima zi a anului, merg la casele cunoscuților pentru a le ura mult noroc și un an mai bun. Sorcova este, la origini, o nuia pe care fiecare copil o decorează după bunul plac, fie cu flori, hârtie colorată sau chiar ciucuri. După ce fac urările, copiii își primesc și daruri ce pot consta în dulciuri, fructe, colaci sau bani. Când se merge cu Plugușorul Este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de la sate care se practică de Anul Nou. Mersul cu Plugușorul este legat de dorința celor care munceau pământul ca anul viitor să fie mai bogată recolta. În noaptea de 31 decembrie, mai mulți copii și tineri se strâng în cete și pornesc a colinda din casă în casă, pocnind din bici, strigând tare și sunând din clopoței. După ce spun versurile specifice, colindătorii primesc mici daruri.

Continuarea pe libertatea.ro

PULSUL ZILEI

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
93%
2.6m/s
100%
vin
22 °
S
10 °
D
7 °
lun
10 °
mar
5 °

Niciun articol afișat