back to top
vineri, februarie 20, 2026
-1.1 C
Paşcani

Transportul public pascanean rămâne în stare de urgență

Transportul public pascanean nu revine la programul normal după ridicarea stării de urgență. Administratorul special al RAGCL, societate aflată în faliment, spune că serviciul va funcționa tot la cote de avarie, câte două curse pe zi, una dimineață și una după-amiază, deoarece nu are combustibil suficient pentru suplimentarea curselor.

În momentul de față mai avem în stoc 800 de litri de motorină care ne permit să funcționăm la cote de avarie până la sfârșitul lunii. Nu putem face licitație pentru a achiziționa altă cantitate pentru că nu avem bani și suntem în stare de faliment. Dacă administrația locală dorește revenirea la prog normal, trebuie să ne asigure combustibilul necesar. Oricum, până la sfârșitul acestei luni trebuie rezolvată problema cu transportul public local, în sensul preluării activității de societatea căreia i-a fost delegat serviciul. Noi avem trei autobuze în stare bună de funcțiune pe care le putem pune la dispoziția noului operator, dar nimeni nu le-a solicitat” a precizat pentru BIT TV administratorul special al Regiei, Luminiţa Ilade.

În momentul de față RAGCL Pașcani mai are 13 salariați, toți la serviciul de transport, din care 7 șoferi .

Reprezentanții Primăriei au precizat că ar urmă să asigure combustibilul necesar pentru reluarea activității dar subiectul va fi analizat în zilele următoare.

De asemenea directorul CLP ECOSERV SRL Pașcani a precizat pentru Bit Tv că deocamdată nu poate prelua efectiv serviciul de transport public local până când Primăria Pașcani nu va disponibiliza sumele necesare achiziționării sau închirierii autobuzelor cu care urmează să fie efectuate cursele în oraș și cele 5 suburbii.

Menționăm că în momentul de față, transportul public local funcționează cu următorul program:

ROGRAM: LUNI – VINERI

1. GASTESTI 05:40 —– —– —– —– —– —–16:00 —– —–

2. LUNCA 05:20 —– —– —– —– —– —– 16:00 —– —–

3. BLAGESTI —– 06:50 —– —– —– —– —– 16:00 —– —–

4. BOSTENI – SODOMENI 05:45 —– —– —– —– —– —– 16:00 —– —–

PULSUL ZILEI

Expoziție de primăvăra la Casa de Cultura Pașcani. Pictorul, Mihaela Bucur, prezintă „Mugurii nemuririi”

În luna martie, sala Arcadia a Casei de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani găzduiește expoziția personală a pictorului, Mihaela Bucur. Lucrările, ce fac parte din colecția intitulată "Mugurii nemuririi", vor fi expuse în perioada 1-31 martie. "Luna Mărțișor cum este cunoscută...

Bărbat „săltat” de poliție la Hârlău. Ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș

Un bărbat de 39 de ani a fost "săltat" de poliție la Hârlău. El este bănuit că ar fi furat mai multe bunuri din două case din oraș în noaptea de 15 spre 16 februarie. "REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU...

Pășcănenii și operatorii economici atenționați să curețe țurțurii și zăpada de pe clădiri

Urmează zile cu vreme mai blândă în ceea ce privesc temperaturile, astfel că apare pericolul căderii țurțurilor și a zăpezii de pe acoperișuri. În acest sens, administrația locală din Pașcani atenționează proprietarii de apartamente, agenţii economici şi asociațiile de...

Cultivatorii de sfeclă, inclusiv cei din Iași, obțin un nou prag pentru subvenția APIA

Fermierii care cultivă sfeclă de zahăr au obținut o victorie importantă: Ministerul Agriculturii a acceptat reducerea pragului minim de producție pentru subvenția APIA, după negocieri intense purtate în ultimele zile. În județul Iași, 18 societăți sunt direct vizate de...

Pășcăneanca, Dalia Păduraru, a câștigat un nou premiu în domeniul culinar: Best Chef Bucătărie Tradițională Românească

O nouă reușită pentru pășcăneanca, Dalia Păduraru, cea care conduce, alături de familie, restaurantul Hambar și sălile pentru evenimente Grande Castell și Regal Palace. Ea a câștigat titlul de Best Chef Bucătărie Tradițională Românească, la cea mai prestigioasă gală...

Fermierii din Iași pot accesa finanțare 100% nerambursabilă pentru perdele de protecție prin DR 19

Fermierii din Iași pot accesa în acest an finanțare 100% nerambursabilă pentru înființarea perdelelor de protecție, prin intervenția DR 19. Vorbim despre un program care sprijină investițiile menite să protejeze culturile de efectele tot mai dure ale schimbărilor climatice. Fermierii...

Explicații privind deszăpezirea la Pașcani

În urma numeroaselor nemulțumiri apărute în spațiul public privind modul cum au fost deszăpezite străzile și trotuarele din Pașcani, societatea locală de salubritate a trimis o informare cu privire la modul de acțiune și numărul de utilaje folosite.În perioada...

Două intervenții la fiecare oră, zi și noapte, un an întreg. Cum a fost 2025 pentru cei de la Situații de Urgență Iași ?

Din peste 65 de mii de apeluri la 112, aproape 17 mii de solicitări au impus intervenții – cele mai multe fiind ale echipajelor SMURD. Și pompierii au fost chemați la aproape o mie de incendii. Anul trecut, numărul intervențiilor...

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.7 ° C
-0.7 °
-0.7 °
84 %
6.4kmh
100 %
vin
-1 °
S
-1 °
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °

Niciun articol afișat