Tranzacția anului în logistica ieșeană se amână | Belgienii care vor să cumpere parcul industrial Proinvest de lângă Metro mai așteaptă șase luni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

WDP își prelungește intrarea la Iași. Belgienii mai așteaptă șase luni pentru preluarea parcului logistic dezvoltat de Proinvest în zona Metro – Brătuleni, comuna Miroslava.

Grupul belgian Warehouses De Pauw (WDP), unul dintre cei mai mari investitori în spații logistice și industriale din Europa, și-a prelungit termenul pentru finalizarea tranzacției prin care urmează să preia parcul industrial dezvoltat de grupul Proinvest, controlat de Vasile Sandu, în comuna Miroslava, în apropierea Metro. Potrivit documentelor oficiale consultate de „Ziarul de Iași”, termenul pentru semnarea contractului final de vânzare-cumpărare a fost mutat de la 23 aprilie 2026 la 23 octombrie 2026, printr-un act adițional. Mișcarea vine într-un moment în care dezvoltatorul ieșean continuă extinderea proiectului logistic din Brătuleni – Miroslava, unde se construiește o nouă hală industrială.

Compania Proinvest Properties a anunțat, ieri, că noua clădire B2 „se apropie de etapa finală de execuție” și va aduce în piață încă 16.000 mp de spații industriale și logistice.

Noua hală din Miroslava este aproape gata

Din documentele cadastrale rezultă că între WDP România și Proinvest Properties exista deja o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare încă din aprilie 2025, cu obligația finalizării tranzacției până la 23 aprilie 2026.

Acum, cele două părți au decis să prelungească termenul cu încă șase luni.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Zapciul Ilie Bolojan a sechestrat o țară întreagă. România, la cheremul unui singur om

Zapciul Ilie Bolojan a sechestrat o țară întreagă. România, la cheremul unui singur om! A crescut taxele și impozitele, a majorat TVA. A tăiat salariile, a plafonat pensiile și alocațiile. A eliminat subvențiile. Toate s-au scumpit: alimentele, benzina, motorina, gazul și electricitatea. Efectul: puterea...

Restricții de circulație în 36 de județe, din cauza caniculei. Recomandările autorităților pentru șoferi

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe mai multe sectoare de drum naţional este restricţionată, luni şi marţi, din cauza caniculei, pe drumuri expres şi autostrăzi din judeţele afectate de temperaturile extreme. „Astăzi şi...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat un calculator online pentru pensie

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a pus la dispoziția cetățenilor un calculator online prin care utilizatorii pot obține o estimare orientativă a pensiei și a vârstei de pensionare. Aplicația este disponibilă pe site-ul instituției și permite introducerea unor date...

Tradițiile și obiceiurile de 29 iunie, ziua prăznuirii Sfinților Petru și Pavel

Creștinii ortodocși îi prăznuiesc astăzi, 29 iunie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Ziua este cunoscută în tradiția populară și sub numele de Sânpetru de Vară și este marcată de...

Probele scrise de la Bacalaureat încep astăzi, 29 iunie. Absolvenții susțin proba la Limba și literatura română

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat încep astăzi, 29 iunie. Peste 5.000 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a seral și frecvență redusă din județul Iași sunt așteptați să participe la proba la Limba și...

La 19 ani, și-a câștigat independența la volan după ce a promovat examenul auto din prima încercare: ,,Abilitatea de a conduce nu este definită...

Obținerea permisului de conducere este un moment important pentru orice tânăr. Pentru Bogdan Simirianu, din Costești, județul Iași, reușita a avut o semnificație aparte. La doar 19 ani, tânărul cu dizabilitate locomotorie a promovat examenul auto din prima încercare,...

Furnizarea apei potabile este întreruptă în municipiul Pașcani și suburbiile Sodomeni, Lunca, Gâștești și Boșteni

COMUNICAT APAVITAL: În vederea remedierii unei avarii apărute în cursul serii zilei de 28 iunie 2026 la conducta de aducțiune Moțca – Hanul Ancuței – Pașcani, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă...

Senatorul Lucian Rusu: Sunt pășcănean și mă mândresc cu faptul că VFU Pașcani este o emblemă a orașului nostru!

Zilele Porților Deschise la VFU Pașcani au fost o excelentă ocazie de a vedea îndeaproape cum tradiția și inovația merg împreună într-unul dintre cele mai importante centre ale industriei feroviare din România. În calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei...

Deputatul Bogdan Cojocaru: PNL și-a bătut joc de ieșeni, iar asta dovedește pe zi ce trece că trăiesc pe altă lume

Multa gălăgie. Zero rezultate PNL și Ilie Bolojan au ignorat Iașul și au tratat cel mai mare județ al țării la diverse. Niciun proiect major al Iașului nu a beneficiat de fonduri guvernamentale. Niciun proiect nu a avansat în ultimul...

Bătaie pe joburi în România. Experţii explică de ce e tot mai greu să găsești un loc de muncă. Harta șomajului

Peste jumătate de milion de români își caută un loc de muncă, iar situația este tot mai dificilă pentru tineri. Numărul de şomeri este fără precedent în ultimii doi ani, iar cei aflaţi la început de carieră se simt...
Paşcani
nori împrăștiați
27.2 ° C
27.2 °
27.2 °
63%
0.8m/s
0%
lun
36 °
mar
33 °
mie
30 °
J
26 °
vin
18 °

Niciun articol afișat