Trei accidente grave la sfârșitul săptămânii trecute pe drumul care duce spre Iași

Ziua si accidentul pe drumul european care leaga orasul Targu Frumos de Iasi. La sfarsitul saptamanii trecute au avut loc trei evenimente rutiere, in urma carora mai multe persoane au fost ranite, iar un barbat a murit.

Sambata, 22 mai, in afara localitatii Podu Iloaiei, doua masini s-au ciocnit, iar in urma impactului, unul dintre soferi in varsta de 60 de ani si-a pierdut viata, iar cel de-al doilea de 38 de ani, a ajuns la spital cu rani grave.

Un alt accident a avut loc vineri dimineata, 21 mai, in apropiere de Letcani, pe acelasi drum.

Potrivit Ziarului de Iasi, un autoturism Volkswagen s-a izbit de unul Audi din cauză că cel din urmă a efectuat o depăşire fără să se asigure, din scurt. La faţa locului au intervenit un echipaj de prim ajutor şi una SMURD. Persoanele rănite au fost preluate pentru a fi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe. În Audi se aflau patru persoane, fiind rănite două femei. În celălalt autoturism era doar şoferul. Doar un miracol a făcut ca să nu fie accident cu morţi, tamponarea fiind frontală, extrem de violenta.

Un alt accident a avut loc joi, 20 mai, tot pe acelasi drum. Intre localitatile Podu Iloaiei si Letcani, un sofer a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat pe camp. Totul a fost surprins de o camera de bord a unei masini in trafic. Pe imagini se observa cum autoturismul in cauza a depasit un TIR, a circulat pe acostamentul drumului, iar la un moment dat a intrat cu roata intr-un sant adanc plin cu apa. Acela a fost momentul cand a pierdut controlul asupra directiei de mers si a iesit de pe carosabil. Conducatorul auto a scapat cu rani usoare, desi masina a fost destul de avariata.

Avand in vedere sirul lung de accidente, Asociația pentru Protecția Rutieră „Worldstreet” a cerut public printr-o adresa Directiei de Drumuri Regionale Iasi marcarea de urgență a drumului dintre Iași și Podu Iloaiei, pe care se lucreaza in aceasta perioada, cu marcaje temporare.

In acelasi document, se cere si creșterea numărului de indicatoare de avertizare în zonă, pentru atenționarea șoferilor care tranzitează drumul european despre faptul că se lucrează în zonă.

In acest context, DRDP Iași a anunțat că de luni, 24 mai, va începe aplicarea premarcajului rutier pe DN 28, Podu Iloaiei – Lețcani, pe porțiunile pe care s-au executat deja lucrări de așternere a covorului asfaltic.

Sursa foto Ziarul de Iasi

 

PULSUL ZILEI

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...

OFICIAL Calendar înscriere clasa pregătitoare 2026. Pe 12 martie, școlile și inspectoratele afișează numărul claselor pregătitoare și dacă părinții pot opta pentru „Școala după...

Pe 13 martie, CJRAE/CMBRAE publică modelul cererii pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și programul evaluărilor. Repartizarea automată la școala de circumscripție: 6 – 11 mai Analizarea cererilor pentru înscrierea la...

CASS pentru pensiile de 3.000 de lei va fi eliminat din 2027, iar punctul de pensie va crește

Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că veniturile pensionarilor români vor crește începând cu 1 ianuarie 2027, când punctul de pensie va fi majorate, iar CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va fi eliminat. „Punctul de pensie va trebui...

Cum s-a produs accidentul rutier de la Ruginoasa. Iată șoferul vinovat

Luni, 2 martie 2026, un accident rutier grav a avut loc în comuna Ruginoasa, sat Ruginoasa, în urma căruia trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Incidentul a fost provocat de pierderea...

Consultări/dezbateri pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

  Vreți sau nu sa fie închise sălile de noroc din municipiul Pașcani? Este o întrebare la care tot mai mulți cetățeni așteaptă un rapuns din partea adminsitratiei locale. Conform unor recente modificări legislative adminsitratiile locale avizează sau nu functioanarea...

Semnături pentru ieșirea Pașcaniului din ARSACIS

Încă o inițiativă de strângere de semnături din cauza nemulțumirilor privind prețurile mari la apă și canalizare. Consilierul local Vlad Macovei - foto de la PSD a anunțat că va iniția o campanie de strângere de semnături pentru ca...

Concurs pentru cunoașterea operei lui Ion Creangă, la Pașcani

Elevii din Pașcani au participat luni, 2 martie 2026, la un concurs dedicat literaturii clasice românești, organizat la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. Evenimentul a început la ora 12:00 și s-a desfășurat în Galeria de Artă ARCADIA. Concursul a...

PSD Pașcani: Am promis și ne-am ținut de cuvânt!

PSD Pașcani, alături de oameni! Împreună pentru comunitate! Am promis și ne-am ținut de cuvânt! În această dimineață au fost livrate o parte din materialele necesare pentru realizarea acoperișului blocului „Cămin Remar”, contribuind astfel la rezolvarea situației dificile în care se...

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...
Paşcani
cer acoperit de nori
0.7 ° C
0.7 °
0.7 °
93 %
2kmh
100 %
mar
6 °
mie
12 °
J
11 °
vin
5 °
S
7 °

Niciun articol afișat