Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar

Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în prima parte a zilei de luni, 19 octombrie. Acestea au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, acuzând vertij, tuse și dureri toracice anterioare.

Potrivit informațiilor obținute de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, este vorba despre o persoană în vârstă de 26 de ani, din suburbia Gâștești, un bărbat de 25 de ani, din comuna Tătăruși, și o femeie de 32 de ani, din Pașcani.

Conform datelor comunicate de dr. Delia Molocea-Bocovanu Delia, purtătorul de cuvânt al unității medicale, cei trei pacienți erau conștienți, cooperanți și stabili hemodinamic la momentul evaluării. Aceștia se aflau încă în investigații medicale.

Împrejurările în care persoanelor li s-a făcut rău nu sunt, deocamdată, clarificate. O posibilă intoxicație este doar o ipoteză și nu poate fi prezentată drept cauză confirmată în lipsa unor concluzii medicale sau a unui punct de vedere oficial al autorităților competente.

Potrivit unor informații obținute din zonă, la magazin ar fi intervenit echipaje de ambulanță, inclusiv cu medic, iar activitatea unității comerciale ar fi fost întreruptă temporar până la clarificarea situației.

Până la acest moment, nu sunt cunoscute cauza exactă a simptomelor și nici dacă există o legătură directă între starea celor trei persoane și condițiile din magazin.

Sursa Jurnalul Regional

PULSUL ZILEI

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...

Anchetă privind traficul de minori și droguri. Percheziții la Centrul de Plasament Verșeni și la mai multe adrese – VIDEO

Paisprezece percheziții au avut loc, luni, în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri. Anchetatorii investighează modul în care o minoră de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra...

A apărut „Domnul Pensionescu”, asistentul AI care îți oferă informații despre pensia ta și despre câți bani ai acumulat în Pilonul 2

Câți bani au acumulat în Pilonul 2 și în ce condiții își pot retrage economiile sunt principalele întrebări adresate de români asistentului virtual „Domnul Pensionescu”, lansat de APAPR. Aproximativ 2.000 de persoane au folosit deja instrumentul bazat pe inteligență...

”Regele asfaltului” aruncă în aer Autostrada Unirii

”Situație gravă pe sectorul montan al A8! UMB și CNIR blochează Autostrada Unirii - A8! Iasul este sabotat in legatura cu Autostrada Unirii-A8!”, scrie pe Facebook activistul proautostradă Cătălin Urtoi. Reacția sa vine după ce Compania de Investiții Rutiere...

Ce poți construi în curte fără autorizație în 2026: Cum se aplică corect regula celor 20 mp pentru magazii și bucătării de vară

Magaziile și bucătăriile de vară din curțile caselor destinate unei singure familii din mediul rural pot fi construite fără autorizație dacă au o suprafață cumulată de cel mult 20 de metri pătrați și îndeplinesc toate condițiile legale. Codul amenajării...

Românii nu mai au bani pentru cadouri. Cât cheltuie în medie

Românii cheltuie din ce în ce mai puțini bani pe cadouri. Bugetul mediu nu trece de 220 de lei. Mulţi ajung chiar să refuze invitații la petreceri aniversare de teama cheltuielilor. Specialişti în finanţe şi bune maniere şi-au unit,...

Cum am ajuns să glorificăm epuizarea și să ne simțim vinovați când ne odihnim

Sursa: Profimedia Când amânăm tot și rămânem fără baterii, ne punem repede eticheta: suntem leneși. S-a inventat şi un termen pretenţios pentru asta: procrastinare. În realitate însă, e mult mai mult. Trăim în vremurile în care trebuie să stăm "în...

România, lider în UE la expunerea copiilor la bullying online și dezinformare. Cum pot fi protejaţi cei mici

De la numărul de voturi care ar putea decide soarta Guvernului, trecem la datele unui sondaj care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană. Şi sună bine până acum, însă, după cum ne-am obişnuit, nu suntem de partea...

Se schimbă regulile de divorţ pentru părinţii cu copii. Condiţia care ar putea deveni obligatorie

Am putea avea în curând reguli noi privind procedura de divorţ, dacă cei doi parteneri au și copii. Un proiect de lege propune ca divorțurile în care sunt implicați minori să se facă doar prin intermediul avocaților, chiar și...
Paşcani
ploaie ușoară
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
93%
4.6m/s
41%
mar
17 °
mie
17 °
J
15 °
vin
13 °
S
17 °

Niciun articol afișat