Trei zile de hram la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trei zile de hram la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Trei zile de sărbătoare la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani. Lăcașul de cult sărbătorește hramul cu slujbe religioase și agape creștine de Mihail și Gavril dar și de Sfântul Nectarie. Momentul religios a fost oficiat de starețul Mânăstirii Secu, Vichenție alături de preoții parohi.

De la primele ore ale dimineții, Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să se roage sau să aprindă o lumânare în această zi de sărbătoare. De asemenea, astăzi s-au dat fructe și colaci de pomană pentru sufletele celor adormiți.

Lăcașul de cult a sărbătorit și hramul fiind sub patronajul Sfinților Arhanghili Mihail și Gavril. Dacă astăzi la litughie a participat părintele Atanasie de la Mânăstirea Secu, aseară când a avut loc vecernia, slujba a fost oficiată de starețul Mânăstirii Secu, Vichenție.

La final, cei prezenți au participat la o agapă creștină, în acest sens fiind pregătite câteva sute de pachet cu sarmale, plăcinte, cozonaci și vin.

La Biserica Sfinții Voievozi va fi hram și mâine, pe 9 noiembrie, când se pomenește Sfântul ierah Nectarie din Eghina, ctitor al lăcașului de cult.

PULSUL ZILEI

Târgul de Sântilie, la Pașcani

In perioada 17 -19 iulie a.c. la Pașcani va avea loc a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari intitulat „Târgul de Sântilie”. Evenimentul va avea loc pe strada Ștefan cel Mare si Sfânt. Deschiderea va avea loc, în ziua...

Petițiile la Poliția Locală vor fi înregistrate

Poliția Locală din Pașcani va înregistra sesizările primite de la cetățeni. Mai exact, fiecare petiție trimisă pe e-mail sau în scris va primi un număr de înregistrare pe baza căruia puteți urmări parcursul și modul de soluționare. Primarul...

Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026

Comunicat: Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026 După interesul deosebit manifestat de comunitate la deschiderea Centrului Local de Recoltare a Sângelui Pașcani, activitatea de recoltare continuă prin...

Consilierul județean Mihai Dediu, despre investițiile din comuna Stolniceni-Prăjescu

Comunicac: Astăzi, în calitate de consilier județean și coordonator politic, am efectust o vizită de lucru și îndrumare în comuna Stolniceni-Prăjescu, o comunitate care demonstrează că dezvoltarea se construiește prin muncă, seriozitate și respect față de oameni. -Am avut bucuria...

Liceul Teoretic „Miron Costin”, cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani

Comunicat: Cu cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani, 𝟗𝟖,𝟓𝟖%, avem cea mai bună carte de vizită pentru viitorii liceeni. Rezultatele inițiale ale Examenului de Bacalaureat 2026 vin să întărească...

Va fi implementat sistemul pentru certificatul electronic RAR în România

Introducerea obligativității privind certificatul electronic a intrat în vigoare la nivelul Uniunii Europene pe 5 iulie 2026, vizând vehiculele noi din categoriile M, N și O. Procesul de implementare în România se desfășoară etapizat, instituția stabilind o perioadă de tranziție pentru...

Probleme pe calea ferată în județul Iași. Un tren s-a defectat, alte trei garnituri sunt oprite

Circulaţia feroviară este oprită temporar miercuri dimineaţă, între Dolhasca şi Lespezi, pe raza Regionalei Iaşi, după ce un tren de călători s-a defectat. Alte trei trenuri sunt oprite în staţia Dolhasca, scrie news.ro. „În această dimineaţă, la ora 06:09, trenul...

Endoscopie și colonoscopie prin CAS la Centrul Medical Unescu (P) – VIDEO

Pacienții asigurați au acces de la inceputul lunii iulie, la servicii de gastroenterologie decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate în cadrul Centrului Medical Unescu din Pașcani. Serviciile sunt disponibile în baza unui bilet de trimitere. https://www.youtube.com/watch?v=7S40GDEPBF0&feature=youtu.be Pacienții pot beneficia de ...

Cine sunt zecistele din Iași: una visează să devină medic stomatolog, alta vrea să fie arhitectă și demonstrează că și un liceu tehnologic formează...

Trei absolvente de liceu din județul Iași au reușit să obțină media 10 la examenul de Bacalaureat. În spatele acestei reușite se află trei povești despre muncă, disciplină, pasiuni și planuri de viitor. Una visează să devină medic stomatolog...

Când începe Programul Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice. Ecotichete de până la 18.500 de lei pentru mașini noi

Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice, începând cu data de 20 iulie 2026, ora 10:00. Sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până...
Paşcani
cer fragmentat
17.1 ° C
17.1 °
17.1 °
85%
1.3m/s
36%
mie
17 °
J
24 °
vin
25 °
S
27 °
D
25 °

Niciun articol afișat