Troiță nouă pentru Ialoveni, cumpărată de Primăria Pașcani

Primăria Pașcani a finalizat achiziția troiței comemorative care va fi amplasată în orașul înfrățit Ialoveni, din Republica Moldova. Contractul a fost atribuit la începutul acestei luni prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar valoarea acestuia este de 69.400 de lei, fără TVA.

Monumentul va fi realizat din lemn de stejar și va avea o înălțime de aproape șase metri. Potrivit caietului de sarcini, troița va avea dimensiunile de 6,40 metri lungime și 2,5 metri lățime, acoperiș din șindrilă din lemn și o cruce sculptată cu motive tradiționale românești. Toate elementele vor fi îmbinate prin chertare, iar lemnul va fi tratat împotriva umezelii și a razelor ultraviolete, pentru o rezistență cât mai mare în timp.

Troița va fi amplasată în orașul Ialoveni și este dedicată persoanelor deportate și victimelor regimului stalinist. Investiția face parte din colaborarea dintre cele două administrații locale, în baza acordului de înfrățire semnat în anul 2019.

Inițial, autoritățile din Ialoveni au solicitat un sprijin financiar de aproximativ 20.000 de euro pentru reabilitarea monumentului existent, ridicat în anul 1996 și degradat de trecerea timpului. Ulterior, administrația din Pașcani a decis să finanțeze realizarea unei troițe noi, iar Consiliul Local a aprobat în acest sens suma de până la 100.000 de lei din bugetul municipiului.

În urma procedurii de achiziție, contractul a fost atribuit pentru 69.400 de lei fără TVA.

Monumentul urmează să fie amplasat la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Petru Ștefănucă din Ialoveni, unde va deveni un loc de comemorare pentru victimele deportărilor din perioada regimului stalinist.

În timp ce Pașcani contribuie la ridicarea unui nou monument peste Prut, în municipiu încă lipsesc monumente importante. În Parcul Municipal au rămas doar soclurile fostelor busturi, după ce acestea au fost demontate pentru restaurare și nu au mai fost repuse pe amplasament.

PULSUL ZILEI

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...

Anchetă privind traficul de minori și droguri. Percheziții la Centrul de Plasament Verșeni și la mai multe adrese – VIDEO

Paisprezece percheziții au avut loc, luni, în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri. Anchetatorii investighează modul în care o minoră de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra...

A apărut „Domnul Pensionescu”, asistentul AI care îți oferă informații despre pensia ta și despre câți bani ai acumulat în Pilonul 2

Câți bani au acumulat în Pilonul 2 și în ce condiții își pot retrage economiile sunt principalele întrebări adresate de români asistentului virtual „Domnul Pensionescu”, lansat de APAPR. Aproximativ 2.000 de persoane au folosit deja instrumentul bazat pe inteligență...

”Regele asfaltului” aruncă în aer Autostrada Unirii

”Situație gravă pe sectorul montan al A8! UMB și CNIR blochează Autostrada Unirii - A8! Iasul este sabotat in legatura cu Autostrada Unirii-A8!”, scrie pe Facebook activistul proautostradă Cătălin Urtoi. Reacția sa vine după ce Compania de Investiții Rutiere...

Ce poți construi în curte fără autorizație în 2026: Cum se aplică corect regula celor 20 mp pentru magazii și bucătării de vară

Magaziile și bucătăriile de vară din curțile caselor destinate unei singure familii din mediul rural pot fi construite fără autorizație dacă au o suprafață cumulată de cel mult 20 de metri pătrați și îndeplinesc toate condițiile legale. Codul amenajării...

Românii nu mai au bani pentru cadouri. Cât cheltuie în medie

Românii cheltuie din ce în ce mai puțini bani pe cadouri. Bugetul mediu nu trece de 220 de lei. Mulţi ajung chiar să refuze invitații la petreceri aniversare de teama cheltuielilor. Specialişti în finanţe şi bune maniere şi-au unit,...

Cum am ajuns să glorificăm epuizarea și să ne simțim vinovați când ne odihnim

Sursa: Profimedia Când amânăm tot și rămânem fără baterii, ne punem repede eticheta: suntem leneși. S-a inventat şi un termen pretenţios pentru asta: procrastinare. În realitate însă, e mult mai mult. Trăim în vremurile în care trebuie să stăm "în...

România, lider în UE la expunerea copiilor la bullying online și dezinformare. Cum pot fi protejaţi cei mici

De la numărul de voturi care ar putea decide soarta Guvernului, trecem la datele unui sondaj care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană. Şi sună bine până acum, însă, după cum ne-am obişnuit, nu suntem de partea...
Paşcani
ploaie ușoară
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
93%
4.6m/s
41%
mar
17 °
mie
17 °
J
15 °
vin
13 °
S
17 °

Niciun articol afișat