Trupele Casei de Cultură din Pașcani vă invită la spectacole. Fanfara Trubadurii colindă prin oraș

Trupele Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani aduc magia sărbătorilor de iarnă în instituție dar și pe străzile din oraș. Sâmbătă, 17 decembrie, trupa de teatru Prometeu îi invită pe pășcăneni și nu numai la piesa intitulată „De ce a întârziat Moș Crăciun?”. Spectacolul va avea loc în sala instituției de cultură, iar intrarea este liberă.

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 14:30, va fi rândul fanfarei Trubadurii a Casei de Cultură să răspândească bucuria sărbătorilor de iarnă. De această dată, pe străzile din oraș. „Trubadurii” vor fi mesagerii lui Moș Crăciun și vor colinda cu sania auto, în fața căreia vor fi „reni” adaptați timpurilor, adică mai multe motociclete. După un traseu atât prin zona Vale, cât și în Deal, fanfara împreună cu ansamblul folcloric „Rapsozii Siretului” vor susține un spectacol pe scena instituției de cultură de la ora 17:00. Și de această dată, intrarea este liberă.

De precizat este faptul că în aceste zile vor fi mai multe concerte de colinde pe scena Casei de Cultură, printre care și cele susținute de preoții din Protopopiatul Pașcani, duminică, 18 decembrie și al coralei Armonia din Constanța, luni, 19 decembrie.

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani are o nouă conducere

Organizația PSD Pașcani și-a ales noua conducere în ședința care a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai a.c. În funcția de președinte al organizației a fost ales Ionescu Dragoș, fostul președinte interimar, singurul candidat. De asemenea, au...

Comunicat: PSD Pașcani și-a desemnat noua echipă de conducere: Dragoș Ionescu, ales președinte al organizației municipale

Comunicat: PSD Municipiul Pașcani și-a desemnat noua structură de conducere în cadrul Adunării Generale de alegeri desfășurate ieri, eveniment care a reunit membri și reprezentanți ai partidului într-un moment important pentru consolidarea organizației și definirea direcțiilor de acțiune pentru...

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026 "Astăzi se deschide sesiunea de depunere a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Iași în baza Legii 350/2005. În acest an, avem alocată suma de 2...
Paşcani
cer acoperit de nori
20.7 ° C
20.7 °
20.7 °
56%
6.9m/s
20%
S
23 °
D
22 °
lun
23 °
mar
25 °
mie
21 °

Niciun articol afișat