Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. Casa de Pensii anunță recalculări și pentru cei care au plătit în avans

Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor plăti mai mult de la 1 iulie 2026, în contextul în care salariul minim brut pe economie va ajunge la 4.325 de lei, față de 4.050 de lei în prezent. Modificarea va influența direct valoarea contribuției minime datorate către sistemul public de pensii și, implicit, costul cumpărării vechimii.

Potrivit informațiilor transmise pentru Digi24.ro de Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, recalcularea se va aplica inclusiv contractelor aflate deja în derulare, chiar și în situațiile în care contribuția a fost achitată în avans. În prezent, stagiul minim de cotizare contributiv necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru persoanele care au perioade fără contribuții în sistemul public, asigurarea voluntară poate reprezenta o soluție pentru completarea stagiului de cotizare și pentru acumularea anilor luați în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Cum poți să cumperi un an de vechime pentru pensie

„Persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare în vederea obținerii pensiei pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. În cadrul acestui contract se menționează perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând fi cuprinsă între o lună și maximum 6 ani, în funcție de necesitățile fiecărei persoane, până la data ieșirii la pensie (îndeplinirii condițiilor de pensionare.) Important de menționat: Se poate cumpăra doar perioada necontributivă (fără contract de muncă, facultate, stagiu militar etc). Conform legislației în vigoare, contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie. Până la 1 iulie 2026, salariul minim brut pe economie este de 4.050 lei/lună. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată până în iulie este de 1.012,50 lei, echivalentul a 12.150 lei pentru un an de stagiu de cotizare.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat