Un bărbat intoxicat cu ciuperci otrăvitoare era să moară din cauza combinaţiei cu rachiu

Într-o singură gardă, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi au ajuns trei cazuri de intoxicaţii grave, fiind vorba despre pacienţi cu intoxicaţii alimentare, care însă au amânat prezentarea la medic, ajungând în stadiul de insuficienţă renală din cauza deshidratării. O femeie în vârstă de 77 de ani din Iaşi a mâncat ouă roşii făcute pentru masa de Paşti, chiar dacă a trecut aproape o lună de când au fost pregătite. Deşi se simţea rău, având stări de greaţă şi vărsături timp de o săptămână, femeia a stat acasă, sperând că îşi va reveni. Când a ajuns la spital, prezenta insuficienţă renală acută, având nevoie de perfuzii şi hidratare.

Din fericire, medicii spun că nu a fost nevoie de începerea şedinţelor de dializă. Un caz grav este însă cel al unui bărbat în vârstă de 34 de ani, care a ajuns la spital cu insuficienţă renală acută, pancreatită acută, prezentând în acelaşi timp şi etilism.

Continuarea pe ziaruldeiasi.ro

PULSUL ZILEI

Tarif în loc de taxă de salubritate – 13,19 lei/persoană/lună din 2027. Vezi documentul cu noile reguli propuse

Vești bune pentru locuitorii județului Iași cu privire la plata serviciului de salubritate. Începând de anul viitor, taxa de salubritate ar urma să fie anulată, iar în locul ei va reveni plata unui tarif pe factură în baza unui...

Acțiuni de dezinsecție, luni și marți, la Pașcani

Țineți ferestrele închise luni si marți noaptea si evitați deplasările,  pe cât posibil. A început prima etapă din acest an de dezinsecție pe domeniul public a municipiului Pașcani. Intervențiile vor avea loc luni și marți, 8 și 9 iunie,...

Termenul în care trebuie să se încadreze absolvenții care vor șomaj. Câți bani primesc și ce alte beneficii au după finalizarea studiilor

Absolvenții care finalizează studiile în acest an au la dispoziție 60 de zile pentru a se înregistra la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, dacă vor să beneficieze de indemnizație de șomaj, cursuri gratuite de formare profesională și prime...

AUTOSTRADA BUCUREȘTI PAȘCANI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunță că s-a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 Mircești - Pașcani de pe Autostrada Moldovei. Obiectivul este ca până la finele anului să...

Competiție de karting în centrul Pașcaniului, organizată de Clubul Copiilor. Vezi clasamentul aici

Strada Ștefan cel Mare din municipiul Pașcani s-a transformat, duminică, 7 iunie, într-un  circuit de viteză. Clubul Copiilor Pașcani a organizat o nouă ediție a concursului județean „Pașcani Karting Cup”, competiție care a adunat la start 35 de copii...

Anchetă penală în cazul băiețelului agresat la grădiniță

A fost deschisă o anchetă penală pentru purtare abuzivă în cazul copilașului care a fost agresat verbal și fizic la o grădinița din municipiul Pașcani. Părinții băiețelului de 4 ani au depus plângere la poliție împotriva educatoarei, iar luni,...

Sorin Olariu nu mai este consilier local, din aprilie. Urmează Gabriela Nedelcu

Schimbări importante în legislativul pașcănean. Sorin Olariu și-a încetat mandatul de consilier local, iar locul vacant va fi ocupat de Gabriela Nedelcu, de la PSD, fost viceprimar în perioada 2016-2020. Modificările sunt făcute după ce prefectul județului Iași, Constantin Dolachi,...

Cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la un curs internațional Erasmus+ în Germania

C.P. În perioada 1–5 iunie 2026, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la cursul internațional de formare „Equity in Education: Embracing Diversity in Special Needs”, desfășurat la Berlin, Germania, în cadrul Programului Erasmus+ al...

Copiii pasionați de șah se întâlnesc la Tătăruși pentru cea de-a IV-a ediției a Festivalului de șah în școală

Comuna Tătăruși devine, din nou, capitala șahului pentru o zi. Sâmbătă, 13 iunie, la baza sportivă din localitate va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Șah, eveniment care va reuni peste 100 de copii pasionați de...

Mirela Ancuța din Pașcani, prima femeie din România care obține gradul 5 Dang în Qwan Ki Do

Municipiul Pașcani are din nou motive de mândrie. Mirela Ancuța a devenit prima femeie din România care a obținut gradul de 5 Dang în Qwan Ki Do, o recunoaștere de prestigiu acordată după zeci de ani de performanță, disciplină...
Paşcani
cer fragmentat
21.2 ° C
21.2 °
21.2 °
66%
2.7m/s
100%
lun
20 °
mar
26 °
mie
26 °
J
27 °
vin
18 °

Niciun articol afișat