Un iubitor de animale din Pașcani a fost verificat de polițiști. Are acasă 22 de câini – FOTO

La data de 04.11.2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Iași și ai Poliției Municipiului Pașcani, împreună cu un reprezentant al D.S.V.S.A. Iași au efectuat verificări la domiciliul unei persoane, din municipiul Pașcani, județul Iași, întrucât existau informații că acesta ar deține mai multe exemplare canine, fără a fi respectate toate condițiile de protecție și bunăstare a acestora.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că bărbatul ar deține 22 de exemplare canine de rasă comună, microcipate și vaccinate, dintre care 4 nu erau supuse procedurii de sterilizare. Animalele prezentau o stare generală bună și beneficiau de condiții de bunăstare.

Având în vedere cele constatate, față de bărbat s-au dispus măsuri legale de sancționare contravențională conform OUG nr. 155/2001, întrucât nu a sterilizat 4 câini de rasă comună.

De asemenea, în urma unui anunț postat pe o rețea socială, prin care bărbatul ar fi solicitat bani, precum și diverse bunuri materiale, acesta a precizat că în urmă cu aproximativ 2 luni, i-ar fi fost spart un cont de pe o rețea socială, iar o persoană necunoscută i-ar fi utilizat ilegal pagina.

Totodată, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale.

IPJ IAȘI

PULSUL ZILEI

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026

Finanțare nerambursabilă pentru proiectele din județ. Termenul limită de depunere a dosarelor 26 iunie 2026 "Astăzi se deschide sesiunea de depunere a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Iași în baza Legii 350/2005. În acest an, avem alocată suma de 2...

Programul Rabla 2026: Guvernul reduce aproape la jumătate sprijinul pentru mașinile electrice

Bugetul programului Rabla a fost aprobat de Guvern. Ajutorul oferit de stat pentru mașinile electrice scade de la 37 de mii de lei la 18.500. Pentru celelalte mașini, valoarea tichetelor rămâne neschimbată, între 10 și 15 mii de lei. În...

Iași/ Schimb de bune practici privind prevenirea corupției între DGA și SPIA din Republica Moldova, la Iași

C.P. Reprezentanți ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) din Republica Moldova, au participat săptămâna trecută la o întâlnire de lucru organizată la sediul Școlii de Formare...

Deputatul Sorin Năcuță: Comisia Europeană a semnat astăzi acordul SAFE cu România!

Comisia Europeană a semnat astăzi acordul SAFE cu România! Este pasul care confirmă accesul României la o finanțare europeană de 16,68 miliarde de euro — a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia. SAFE înseamnă...
Paşcani
cer acoperit de nori
23.8 ° C
23.8 °
23.8 °
69%
9.2m/s
100%
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
20 °
mar
24 °

Niciun articol afișat