Demersuri pentru înființarea unui nou ansamblu de dansuri populare în comuna Miroslovești. Primarul comunei, Costel Cojocaru, a lansat o invitatie în acest sens pe rețelele sociale pentru a-i încuraja pe toți cei care iubesc tradițiile și își doresc promovarea lor.
„Dragii mei,
Cu toții știm ca in comuna noastră există un bazin etnografic deosebit.
Încă din anii ’70 aici a existat un ansamblu de dansuri populare specifice localităților noastre.
De aceea am luat inițiativa de a reînvia aceste tradiții si de a forma la nivel de comună un ansamblu de dansuri populare care să ducă mai departe aceste tradiții .
Vă așteptăm așadar să vă înscrieți la aceste cursuri de dansuri care se vor desfășura la Căminul Cultural din Miroslovești, fiind coordonate de un coregraf si de dl inv. Astanei Gheorghe care si-a arătat disponibilitatea sa ne ajute in acest sens.
Va așteptăm cu drag ! ” precizează primarul comunei, Costel Cojocaru, într-o postare pe Facebook.
