Un nou început pentru comuna Lespezi. Noul primar și consilierii locali au depus jurământul

 

Un nou început pentru comuna Lespezi. Miercuri, 23 octombrie, a avut loc ședința de constituire a legislativului local pentru următorii patru ani și de instituire în funcție a noului primar ales, Lucian Marcu, de la PSD. Festivitatea s-a ținut la Căminul Cultural din Heci, începând cu ora 9, în prezența a multor localnici veniți să asiste la acest eveniment. În debut, a fost intonat imnul României.

Ședința a fost deschisă de prefectul județului, Felix Guzgă.

Apoi, 13 din cei 14 aleși locali au depus jurământul. Configurația legislativului local este următoarea: sunt cinci consilieri de la PSD, patru de la PNL, trei de la AUR și doi de la USR.

Și noul primar a depus jurământul în fața comunității, de care a fost puternic aplaudat.

A urmat discursul edilului, care a salut mai întâi, prezența primarilor din apropiere, a președintelui PSD Iași, Bogdan Cojocaru, a prefectului, a localnicilor și familiei. Lucian Marcu a fost ales în funcția de primar cu un procent de 38,5% și este la primul mandat.

Au ținut scurte prelegeri și invitații acestei festivități, dar și fostul primar al comunei, Ioan Lazăr, cel care a condus comuna timp de 20 de ani. El a mulțumit comunității pentru încrederea acordată în toată această perioadă și i-a urat succes actualului edil.

Ședința de constituire a fost transmisă LIVE pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV și poate fi revăzută și pe site-ul de știri, bit24.ro.

 

PULSUL ZILEI

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...
Paşcani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
54%
2.9m/s
86%
vin
23 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
11 °

Niciun articol afișat