1 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 28, 2024

Un ultraj în sala de judecată s-a terminat după gratii. Judecătorii nu au fost de acord doar cu amenda

Un ieşean va plăti cu un an de libertate faptul că nu şi-a putut stăpâni nervii în sala de judecată. În primă instanţă, judecătorii îi aplicaseră o simplă amendă penală pentru faptul că ameninţase un poliţist cu moartea. Apelul omului legii a avut ca urmare o pedeapsă mult mai drastică.

Ovidiu Nunucă fusese reţinut în noaptea de 16/17 februarie 2018 pentru cercetări într-un dosar de tâlhărie calificată. Procurorul solicitase arestarea preventivă a tuturor celor patru inculpaţi, propunerea fiind supusă analizei judecătorului de drepturi şi libertăţi. După ce acesta s-a retras pentru deliberare, Nunucă a început să-l insulte pe unul dintre poliţiştii din escortă, G.B., fiind nemulţumit de felul în care acesta efectuase cercetările, dar şi de încadrarea juridică reţinută prin actul de inculpare. De la insulte, Nunucă a trecut la ameninţări, spunându-i lui G.B. pe un ton calm şi rece, că „îi va băga nişte cuţite în gât”, insultându-i familia şi copilul şi urându-i „să intre cu maşina într-un copac”.

Nunucă a fost trimis în judecată pentru ultraj. A negat săvârşirea faptei, afirmând că doar avusese o discuţie „în contradictoriu” cu poliţistul. Magistraţii Judecătoriei au considerat că o amendă penală de 2.700 de lei, echivalând cu 270 zile de închisoare reprezintă o sancţiune suficientă. Nunucă s-a declarat de acord şi să-i achite poliţistului 20.000 lei ca daune morale. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Nunucă, cât şi de G.B. Primul a cerut reducerea amenzii şi a daunelor morale care i se imputaseră, în timp ce poliţistul a cerut aplicarea unei pedepse cu închisoarea. G.B. a subliniat faptul că Nunucă nu a avut niciodată un loc de muncă, întreţinându-se din comiterea de infracţiuni. Aplicarea unei simple amenzi nu făcea decât să încurajeze un astfel de comportament infracţional.

Magistraţii Curţii de Apel au remarcat că în faţa Judecătoriei, Nunucă se declarase de acord cu nivelul daunelor morale stabilite, precizând că va plăti atunci când va avea posibilitatea, eşalonat. De altfel, situaţia materială a inculpatului nu reprezintă un criteriu pentru cuantificarea daunelor morale. Starea de sănătate a lui Nunucă, acesta suferind un transplant de rinichi, nu avea nicio relevanţă în aprecierea faptei. Magistraţii au apreciat ca o circumstanţă agravantă faptul că ultrajul avusese loc în chiar sala de judecată şi au dispus înlocuirea amenzii penale cu un an de închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

Sursa Ziarul de Iasi

Recomandări