Unde vor ajunge cei patru copii rămaşi orfani după ce tatăl lor s-a spânzurat?

Tragedie într-o familie din comuna Stolniceni-Prăjescu: patru copii au rămas orfani după ce, în urmă cu două zile, tatăl lor s-a spânzurat, ma­ma acestora fiind moartă de câteva luni. Eusim I. a fost găsit fără suflare de unul dintre copiii săi, care a alertat Poliţia şi Ambulanţa. În ciuda faptului că medicii de pe ambulanţă au încercat să-l resusciteze pe bărbatul în vârstă de 57 de ani mai multe minute în şir, aceştia nu au reuşit să-l salveze. Corpul bărbatului a fost adus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit rudelor, motivul pentru care tatăl celor patru copii şi-a pus capăt zilelor ar fi un proces pierdut pentru o parcelă de teren agricol. Mama copiilor a murit la începutul anului din cauze medicale, şi de atunci tatăl era cel care se îngrijea de creşterea acestora. „Bărbatul pierduse un proces în instanţă, dar nu ştiu dacă este bine să spunem că acesta este motivul deciziei sale. Deocamdată, noi aşteptăm să aibă loc înmormântarea bărbatului, şi apoi vom face o anchetă socială, vom discuta cu rudele şi vom vedea dacă se pot găsi posibilităţi pentru a-i menţine în familie. Oricum, pe copii nu-i putem lăsa pe drum“, a spus Costel Hu­gianu, primarul comunei Stolniceni-Prăjescu.
Doi dintre copiii rămaşi fără părinţi sunt minori, iar în cazul în care primăria nu va găsi o soluţie pentru susţinerea acestora în familie, ei vor ajunge în centrele de specialitatea ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).
„Noi avem cazul în evidenţă, dar momentan situaţia este monitorizată de către primăria din comună, care, după ce va face o anchetă socială, va lua legătura cu noi. Sigur că ne dorim ca minorii să rămână în familie, dar dacă va fi nevoie, ei vor fi preluaţi de direcţie“, a explicat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC.
Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
80 %
6.1kmh
100 %
mie
10 °
J
11 °
vin
10 °
S
14 °
D
16 °

Niciun articol afișat