Urmează o lună cu vreme mai caldă decât în mod normal. Prognoza meteo până la jumătatea lunii august

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Meteorologii prognozează temperaturi peste cele normale până la jumătatea lunii august, în special în regiunile sudice, arată estimarea pe 4 săptămâni emisă de ANM, potrivit News.ro.

Săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, dar şi deficitar în cele sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023 Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă în toate regiunile, posibil uşor mai ridicate în cele sudice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, sudvestice şi local în cele centrale şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 31.07.2023 – 07.08.2023 Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, centrale şi la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 07.08.2023 – 14.08.2023 Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

CONTINUARE PE DIGI24

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
cer senin
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
49%
0.8m/s
67%
S
24 °
D
27 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
27 °

Niciun articol afișat