Urmează sute de angajări în Sănătate la Iași, dar protestele continuă. Spitalul de Copii are nevoie de 98 de asistente

Guvernul României a deschis supapa în urma amenințării protestelor din sănătate și a îndeplinit una dintre cerințele sindicaliștilor: deschiderea angajărilor în sistem. „Ziarul de Iași” a consultat lista de posturi din spitalele din județ, care vor fi scoase la concurs de către unitățile medicale, și a constatat că solicitările personalului medical nu au fost îndeplinite. Sunt, într-adevăr, unele posturi care vor completa organigrama anumitor spitale, dar sunt insuficiente față de ceea ce s-a cerut și nici măcar nu sunt la toate unitățile medicale din județ.

Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iași, a confirmat situația și a precizat că „s-au dat jumătate din solicitările făcute la o estimare de un minimum necesar”. Însă autoritățile centrale nu au ținut cont de faptul că estimările respective pe baza cărora s-au mai deblocat din posturi au fost făcute la nivelul lunii mai a anului 2023.

„S-au mai eliberat dintre posturi de atunci, unii au plecat la pensie, alții au plecat de tot dintre noi. Este o mișcare continuă în spitale, cifrele nu sunt la zi. Este o gură de oxigen, o rezolvare parțială, dar nu renunțăm la acțiunile de protest, fiindcă principala revendicare este creșterea salarială de 20%”, a declarat Iulian Cozianu.

Val uriaș de angajări la Spitalul de Copii

În documentul consultat de publicația noastră, se observă un aspect ieșit din comun: deși Iașul nu a primit decât jumătate din posturile solicitate, Spitalul de Copii primește printre cele mai multe posturi din țară. În mod concret, s-au deblocat și pot fi angajați 28 de medici, 98 de asistente, 9 specialiști (kinetoterapeuți, psihologi, logopezi etc.) și 43 de persoane în zona auxiliară, de la asistenți sociali, la paznici sau bucătărese.

Alina Belu, managerul unității medicale, a explicat că situația este oarecum normală din punctul lor de vedere, fiindcă din 2018 nu au mai fost făcute angajări, pe perioada lucrărilor de renovare a spitalului, iar acum, de când se lucrează la capacitate crescută, e nevoie urgentă de completarea organigramei. Mai ales că s-au înființat și specializări noi sau au fost extinse unele deja existente.

„Majoritatea asistentelor să știți că au ieșit la pensie, din 2018, de când am dat drumul la reabilitare, nu am făcut angajări decât foarte puține pentru că am lucrat cu limitare de internare. Și atunci nu poți să faci notă de fundamentare că vrei suplimentare de personal, dacă ai număr mai mic de pacienți. Este singura reabilitare totală făcută la un spital din România sub act medical, cât încă a fost activitate – altă variantă nici nu exista. A fost o perioadă cumplită, dar acum ne așezăm, avem structuri noi, care nu existau înainte, și căutăm să angajăm medici cu competență”, a declarat Alina Belu pentru „Ziarul de Iași”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
81%
4.6m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
9 °

Niciun articol afișat