Utilizarea cardului de sănătate, obligatorie din 1 februarie

Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate va fi obligatorie de la 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.
Data de 1 februarie este, de altfel, cea menţionată în mai multe rânduri de autorităţi ca fiind cea mai probabilă pentru introducerea acestei obligativităţi.

„Utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate de către asiguraţi şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se face începând cu 1 februarie 2015”, se arată în proiectul de HG.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că până la 1 februarie se face iniţierea cardurilor, de către medicii de familie, astfel încât acestea să devină active.

Acelaşi proiect de act normativ prevede că asiguratul va suporta costurile fabricării şi distribuirii cardului în cazul în care acesta îi este furat ori se deteriorează sau se pierde. Acelaşi lucru este valabil în cazul modificării datelor personale de identificare. „Asiguratul suportă contravaloarea cardului national, precum si cheltuielile aferente distributiei acestuia, în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum şi în situaţia modificării datelor personale de identificare”, se precizează în proiect.

Eliberarea unui nou card naţional se face în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana respectiva. Până la eliberarea noului card, acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei adeverinţe eliberate de casele de asigurări de sănătate, mai prevede proiectul.

Distribuirea cardurilor de sănătate a început la 19 septembrie, primele ajungând la asiguraţii din Capitală.

Preşedintele CNAS spunea anul trecut, la 15 decembrie, că aproximativ 12,5 milioane de carduri au ajuns la asiguraţi şi peste 120.000 dintre ele au fost deja activate.

Cardul naţional de sănătate este un proiect care are ca principal scop transparentizarea şi eficientizarea utilizării fondurilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta va face dovada prezenţei asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

Potrivit Legii sănătăţii nr. 95/2006, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul lui 2007, însă a fost amânat până în 2014. Un prim proiect-pilot a fost implementat la sfârşitul lui 2012, în judeţul Arad. Din iunie 2014, în cadrul unui al doilea proiect-pilot, cardul a fost distribuit pentru 8.000 de pacienţi din 79 de centre private, care fac dializă.

 

MEDIAFAX

PULSUL ZILEI

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...

Spitalul CF Pașcani va fi preluat de administrația locală. Primarul, cu doi ani în urmă: Va trebui să își găsească calea singuri!

Spitalul CF din municipiul Pașcani ar urma să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Marius Pintilie în cadrul conferinței săptămânale de presă, cel care acum doi ani de zile...

PSD PAȘCANI: Sălile de jocuri de noroc trebuie interzise la Pașcani!

  „Pașcaniul nu este un oraș al jocurilor de noroc și nu ar trebui să devină unul, așa cum își dorește primarul Marius Pintilie.” Acesta este mesajul transmis pe rețelele de socializare de PSD Pașcani, în urma unei consultări cu...

Șofer prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești

Un șofer în vârstă de 28 de ani a fost prins în trafic cu permisul suspendat, la Gâștești. IPJ Iași: "Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui...

Tentativă de viol într-o sală de jocuri de noroc din Pașcani

IPJ IAȘI: Poliția Municipiului Pașcani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol. În fapt, la data de 26 martie...

OUG pentru carburanți a fost publicată în Monitorul Oficial. „Se declară situație de criză”

Guvernul României a declarat oficial situație de criză pe piața combustibililor până la 30 iunie 2026, potrivit unei Ordonanțe de Urgență publicate joi seară în Monitorul Oficial. Criză pe piața țițeiului până pe 30 iunie 2026 Măsura este menită să...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.7 ° C
9.7 °
9.7 °
71 %
1.4kmh
100 %
S
16 °
D
9 °
lun
10 °
mar
6 °
mie
5 °

Niciun articol afișat