Vacanţa de Paşte 2025 începe în 18 aprilie. Când revin elevii la şcoală pentru ultimul modul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mai avem doar ceva mai mult de o săptămână până la Sfintele Sărbători Pascale, iar asta înseamnă, pentru elevi, că mai avem doar aproximativ o săptămână până când aceştia ar urma să intre în vacanţa de Paşte 2025.

Cei mai mulţi dintre elevii din România se gândesc, deja, la vacanţa de Paşte. Tradiţia s-a schimbat, însă, mult în ultimii ani. Dacă pe vremuri, cei mai mulţi dintre elevi obişnuiau să-şi petreacă o mare parte din vacanţa de Paşte la ţară, la bunici, acum, bucuriile sunt altele.

Mulţi copii obişnuiesc să-şi petreacă vacanţa de Paşte alături de părinţi şi, de multe ori, în străinătate, fiind căutate cu preponderenţă destinaţiile unde deja se poate face plajă.

Elevii au vacanţă de Paşte între 18 şi 27 aprilie

Vacanţa de Paşte a elevilor începe, oficial, în Vinerea Mare, respectiv vineri, 18 aprilie. Asta pentru că Vinerea Mare oricum este considerată zi liberă legală, ceea ce înseamnă că cei mai mulţi dintre părinţi pot sta, deja, alături de copiii lor.

Vacanţa de Paşte ţine până duminică, 27 aprilie, inclusiv, urmând ca de luni, 28 aprilie, toţi elevii să revină la cursuri. De această dată toţi elevii au vacanţă de Paşte în aceeaşi perioadă pentru că Paştele Ortodox şi Paştele Catolic pică, în acest an, în aceeaşi zi, duminică, 20 aprilie.

Ultimul modul are 8 săptămâni

Vacanţa de Paşte face, în acest an, trecerea de la modulul 4 de cursuri la modulul 5, ultimul, de cursuri. Practic, elevii nu vor mai avea foarte multe zile libere până la finalul anului şcolar.

Conform calendarului dat publicităţii de autorităţi încă de anul trecut, ultimul modul de cursuri are o durată de aproximativ opt săptămâni, urmând să ţină până vineri, 20 iunie, inclusiv.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...

Bella Praxis inaugurează un nou sediu în Pașcani și își extinde serviciile medicale cu noi specialități și consultații decontate prin C.A.S.

Comunicat: Luni, 13 iulie, Clinica Bella Praxis, unul dintre cele mai apreciate centre medicale multidisciplinare din regiune, anunță deschiderea noului său sediu pe Str. Nicolae Iorga nr. 30-30A, într-un spațiu modern, conceput pentru a răspunde celor mai înalte standarde...

Facultăți unde poți intra fără examen de admitere în 2026. Lista universităților care iau în calcul media de la bacalaureat

Pentru absolvenții de liceu care se pregătesc de admiterea la facultate, există numeroase programe de studii unde selecția candidaților nu presupune susținerea unui examen scris. În aceste cazuri, înscrierea se realizează pe baza dosarului, iar criteriul principal de departajare...

INTERVIU Bianca Bălan, eleva de 10 din Pașcani. Mesaj pentru elevii care intră acum la liceu: De învățat se poate învăța absolut oriunde

Bianca Bălan, elevă a Colegiului Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, este printre cele trei eleve din județul Iași cu media 10 la Bac 2026 și printre cei 45 de elevi din țară au obținut media maximă, potrivit rezultatelor inițiale. Într-un interviu...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
58%
2.5m/s
100%
vin
22 °
S
28 °
D
26 °
lun
22 °
mar
26 °

Niciun articol afișat