Verdict final: 15 de ani de închisoare pentru păşcăneanul care şi-a abuzat sexual fiica

Fata batutaCurtea de Apel Iași a respins apelul formulat de Amar Stănescu. Inițial, individul de 39 de ani a fost condamnat de Tribunalul Iași la 15 ani de detenție, pentru viol și incest. Victima ieşeanului a fost fiica sa de 12 ani. Coşmarul fetei a început în anul 2010.

Amar Stănescu era despărţit de ceva vreme de soţia sa, respectiv mama victimei, şi, la finele acelui an, a mers în localitatea Ruginoasa, unde copila locuia împreună cu bunica de pe mamă. Stănescu i-a spus fiicei sale să meargă cu el la Paşcani, promiţându-i că îi va da dulciuri. Ajunşi acolo, bărbat a început să consume băuturi alcoolice, după care i s-a făcut chef de sex.

Conform anchetatorilor, individul nu a stat prea mult pe gânduri şi şi-a îndreptat privirea spre fiica sa, pe care a violat-o cu sălbăticie timp de jumătate de oră. Expertizele efectuate ulterior aveau să demonstreze că acela a fost primul contact sexual din viaţa victimei.

 

I-a dat cu bolțarul în cap

 

A doua zi de dimineaţă, bărbatul a pus-o cu nonşalanţă pe fată să se şteargă de sânge, după care a dus-o la o altă fiică de-a sa, care, de asemenea, locuia în Paşcani. În preajma Sărbătorilor de Paşte din 2011, scena s-a repetat. Minora a fost vizitată încă o dată de tată, pe când era singură acasă. Oamenii legii au precizat că, atunci, Stănescu şi-a lovit fiica cu un foarfece în spate şi în picior, după care a violat-o încă o dată. Câteva zile mai târziu, i-a zis minorei că vrea să trăiască împreună cu ea, însă refuzul acesteia nu l-a determinat să renunţe la o nouă agresiune sexuală. Atunci, acesta şi-a lovit copila cu un bolţar în cap.

În timpul actului sexual, un vecin a intrat peste cei doi şi a început să ţipe. În acel moment, Amar Stănescu şi-a luat tălpăşiţa. Vestea a ajuns, în cele din urmă, şi la urechile mamei victimei, care, pe 5 iulie 2011, a făcut plângere la Poliţie.

Sursa: oradeiasi.ro

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Protocol de prim-ministru pentru o ședință politică a PNL. Adio Ilie, adio sărăcie!

Premierul demis Ilie Bolojan s-a bucurat de toate onorurile funcției de șef al Guvernului la vizita de azi de la Iași deși aceasta a fost preponderent politică. Bolojan a venit la o sindrofie a PNL, dar Jandarmeria a scos...

PSD Pașcani are o nouă conducere

Organizația PSD Pașcani și-a ales noua conducere în ședința care a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai a.c. În funcția de președinte al organizației a fost ales Ionescu Dragoș, fostul președinte interimar, singurul candidat. De asemenea, au...

Comunicat: PSD Pașcani și-a desemnat noua echipă de conducere: Dragoș Ionescu, ales președinte al organizației municipale

Comunicat: PSD Municipiul Pașcani și-a desemnat noua structură de conducere în cadrul Adunării Generale de alegeri desfășurate ieri, eveniment care a reunit membri și reprezentanți ai partidului într-un moment important pentru consolidarea organizației și definirea direcțiilor de acțiune pentru...

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.1 ° C
15.1 °
15.1 °
73%
2.9m/s
100%
lun
26 °
mar
25 °
mie
27 °
J
19 °
vin
16 °

Niciun articol afișat