Viceprimarul, mai de încredere decât primarul. Consilierii vor un jurist si un economist, primarul, avocati

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consilierii păşcăneni au mai multă încredere în viceprimar decât în primar. Cel puţin aşa reiese după votul dat în şedinţa de astăzi a legislativului local.
Ei au preferat ca Gabriela Nedelcu şi nu Dumitru Pantazi să fie mandatata pentru a reprezenta administraţia locală în procesele civile deschise în instanţele de judecată. Asta deoarece edilul municipiului este judecat în două dosare de corupţie, “Agrocomplex” şi “Perla Neagră”.
Viceprimarita municipiului a spus că nu are experienţa juridică necesară pentru a reprezenta Pascaniul în procese motiv pentru care municipalitatea va apela la serviciile de specialitate a unei case de avocatură. Edilul municipiului a spus că va iniţia un astfel de proiect de hotărâre, în scurt timp.
Tot pentru clarificarea unor probleme de natura juridică şi economică consilierii vor să angajeze doi specialişti. Un consilier PNL a propus ca legislativul local să aibă la dispoziţie un jurist şi un economist. În acest sens urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre.

Menţionăm că Primăria şi Consiliul Local Paşcani au în derulare zeci de procese, mai ales pe problem de fond funciar dar şi din cauza neregulilor constatate de inspectorii Curţii de Conturi. Din 2012 şi până acum municipiul Paşcani a pierdut mai multe procese în urma cărora s-au plătit de la bugetul local peste 2.5 milioane de lei, în marea lor majoritate facturi şi penalităţi neachitate de pe timpul fostei administraţii, cum ar fi de exemplu 1,1 milioane de lei pentru LDP Iaşi şi 71.000 de lei pentru plata lucrărilor suplimentare de anvelopare la blocurile T6 şi T7.

PULSUL ZILEI

Incendiu de vegetație uscată în municipiul Pașcani – intervenție în desfășurare

Comunicat: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona depoului din municipiul Pașcani. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și...

Investiție în siguranța digitală: Școala „Ion Creangă” Gâștești, inclusă într-un proiect PNRR

Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Gâștești va beneficia de un program național care are ca scop creșterea nivelului de securitate cibernetică a instituției. Prin proiectul finanțat prin PNRR, unitatea de învățământ își va evalua infrastructura IT, va identifica eventualele...

Bărbat de 56 de ani din Sodomeni, adus cu hipertermie severă la Spitalul Municipal Pașcani. Medicii nu au mai reușit să-i salveze viața

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Sodomeni, și-a pierdut viața miercuri după-amiază, 1 iulie 2026, după ce a fost transportat în stare critică la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani. Pacientul a fost...

Lista locurilor de muncă în județul Iași. Aproape o mie de posturi vacante

AJOFM Iași a publicat lista locurilor de muncă disponibile în perioada 1-8 iulie în județul Iași. Potrivit instituției sunt aproape o mie de posturi vacante, in diferite domenii. Lista poate fi văzută mai jos:

A intrat în vigoare noua taxă „Temu”, la care se adaugă și cea de 25 de lei pe comandă

Adio, chilipiruri! De astăzi, cumpărăturile de pe site-uri asiatice precum Shein, Temu și Alibaba se scumpesc. Comercianții vor plăti 3 euro pentru fiecare categorie de produs comandat. Bani pe care, cel mai probabil, îi vor trece direct în coșul...

O hală de reciclare, propusă pe E85: proiectul include și un parc fotovoltaic

O societate privată intenționează să dezvolte la Moțca o unitate industrială pentru reciclarea materialelor plastice și producția de recipiente și alte produse din plastic. În acest scop, investitorul a inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care solicită introducerea...

Singurul producător de drojdie proaspătă din țară, Rompak Pașcani, al doilea an de scădere a afacerilor. Numărul angajaților a crescut, iar profitul a fost...

Rompak SRL, compania din România a grupului Pakmaya (Pak Group), care operează la Pașcani singura fabrică de drojdie proaspătă din țară, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 218,6 milioane de lei, în scădere cu aproximativ...

Cum a fost examenul la Matematică și Istorie la Bacalaureat 2026: profesorii din Iași au comentat subiectele

Cea de-a doua probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, proba obligatorie a profilului, susținută miercuri, 1 iulie, la Matematică și Istorie, s-a desfășurat fără incidente în județul Iași. Prezența candidaților a fost de 98,23% în județ, iar...

Primar, pus de instanță să-i plătească unei funcționare despăgubiri din cauză că a hărțuit-o sistematic în ultimii ani

Primarul comunei Mircești a fost obligat de judecători să-i plătească despăgubiri unei angajate pe care a hărțuit-o sistematic în ultimii ani. Aceasta a fost „luată la ochi” încă din prima zi de activitate a primarului, iar apoi șicanele s-au...

Consilierii nu au alocat bani pentru redeschiderea cinematografului

Municipiul Pașcani nu va avea cinematograf. Legislativul local a respins un proiect de hotărâre privind alocarea a 800.000 de lei, bani pentru achiziționarea aparaturii necesare și instruirea personalului în vederea redeschiderii cinematografului la Casa de Cultură. Proiectul a fost inițiat...
Paşcani
câțiva nori
22.8 ° C
22.8 °
22.8 °
81%
7.4m/s
100%
vin
31 °
S
26 °
D
24 °
lun
24 °
mar
28 °

Niciun articol afișat