back to top
sâmbătă, iulie 11, 2026
14.2 C
Paşcani

VIDEO. Accident la ieșirea din Lețcani spre Budăi. Au fost implicate 3 autoturisme

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Accident între trei autoturisme la ieșirea din Lețcani spre Budăi. O persoană a rămas încarcerată. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență cât și un echipaj SAJ Suceava, care se afla în tranzit și care transporta un pacient la spital.

Sensul de mers dintre Iași a fost oprit de la sensul giratoriu.

”Forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISU Iași se deplasează pentru a interveni la un accident rutier. În evenimentul rutier sunt implicate 3 auto, la ieșirea din Lețcani spre Podu Iloaiei. Apelantul a anunțat că sunt 3 victime, conștiente, ieșite din autoturisme și o victimă încarcerată, inconștientă.
Forțe și mijloace de intervenție deplasate la locul evenimentului rutier:

  • 1 ASAS-autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor,
  • 1 AID – autospecială de descarcerare,
  • 1 TIM,
  • 3 EPA.
  • 1 Autospecială de primă intervenție și comandă.
    La locul solicitării un echipaj SAJ Suceava, aflat în tranzit care transporta un pacient la spital este la locul evenimentului rutier.” a declarat ISU Iași.

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
cer fragmentat
14.3 ° C
14.3 °
14.3 °
87%
2m/s
84%
S
26 °
D
27 °
lun
23 °
mar
25 °
mie
21 °

Niciun articol afișat