VIDEO- „Balul bostaneilor”, la Clubul Copiilor din Pascani

Un proiect original al Consiliului Elevilor de la Colegiul de Căi Ferate ”Unirea” din Pașcani a căpătat deja notorietate, fiind un real succes . ”Balul Bostăneilor”, activitate opusă ideeii de Halloween, s-a desfășurat vineri după-amiaza la Clubul Copiilor, iar bostănei de aur, argint și bronz au fost oferiți celor mai talentați elevi din clasele a IX-a și a X-a, care au cunoscut cel mai bine creația povestitorului Ion Creangă.

Elevii și profesorii de la Colegiului de Căi Ferate ”Unirea”, din Pașcani, preferă să promoveze tradițiile autentice și să învețe mai multe despre valorile care ne reprezintă ca neam, motiv pentru care organizaează în fiecare an un proiect original, marcă a acestei școli. ”Balul Bostăneilor”, ajuns la a VIII-a ediție, s-a desfășurat vineri după-amiază la Clubul Copiilor, începând cu orele 16.00, a fost un succes.

Tema de anul acesta a fost legată de poveștile și povestirile lui Ion Creangă, iar concurenții din cele 9 echipe au trecut prin 5 probe în cadrul cărora au trebuit să joace roluri din poveștile lui Creangă, să interpreteze muzică populară, să recunoască obiecte tradiționale și cuvinte care nu mai fac parte din vocabularul comun, dar amintesc de graiul de odinioară și să își demonstreze aptitudinile în cadrul ultimei probe din cadrul competiției.

Juriul a fost format din eleva Cosmina Covrig, 3 profesori, dar și directorul școlii, de această dată în calitate de inițiator al acestui proiect. Toți elevii au gustat din bucatele alese, plăcinte și cozonaci, pregătite de părinții clasei organizatoare. Bostanul de Aur a fost câștigat de clasa a X-a B, cel de Argint de clasa a IX-a F, iar cel de Bronz a fost adjudecat de elevii clasei a X-a D.

Precizăm că în cadrul evenimentului au fost susținute și momente artistice de cântec și dans, de către copiii din Ruginoasa, deoarece Centrul Cultural din localitate a fost partener al proiectului.

Replica românească a sărbătorii de Halloween, în viziunea celor de la ”Unirea”, așa cum au gândit-o organizatorii, nu numai că nu a adus nimic înfricoșător sau ironic la adresa morții, conform ideilor venite de peste hotare, ci a urmărit în opoziție cuaceste concepții, să evidențieze și să promoveze tradițiile și valorile neamului românesc, atât de necesare tinerilor în formarea lor.

„Balul bostaneilor”, de la Clubul Copiilor din Pascani, poate fi urmarit si la BIT TV, dumnica 01.nov de la ora 11.00.

PULSUL ZILEI

Iașul se umple de pelerini. Oamenii au început să vină din toate colțurile țării la Sfânta Parascheva

Pelerinajul de la Iași a început deja, chiar dacă oficial va debuta pe 8 octombrie. Zeci de mii de oameni au ajuns în aceste zile la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Pentru...

Stații de încărcare din fonduri UE, închise, la o școală din Pașcani

Investiție cu bucluc la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” din Pașcani. Două stații electrice de încărcare montate în curtea școlii, odată cu reabilitarea termică a clădirii, din fonduri europene, au fost închise și nu mai pot fi folosite, deocamdată....

Crosul Toamnei revine la Pașcani. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la cea de-a XVIII-a ediție

Pașcaniul organizează, duminică, 11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a „Crosului Toamnei”, competiție sportivă devenită tradiție pentru comunitatea locală. Startul este programat la ora 10:00, în Piața „Mihail Sadoveanu”, evenimentul fiind organizat de Municipiul Pașcani, Clubul Sportiv Municipal Pașcani și...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. Posturi pentru liftier, registrator și electrician

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. De această dată sunt trei posturi disponibile, pentru liftier, registrator și electrician. Anunțurile au fost postate pe platforma nationala posturi.gov.ro. Dosarele de înscriere pot fi depuse la unitatea medicală până pe data...

Senatorul Lucian Rusu: Două subiecte importante pentru transporturile din România: TollRo și viitorul TAROM

Senatorul Lucian Rusu: În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Senatului am discutat două teme care au generat multe întrebări în ultima perioadă: funcționarea noului sistem #TollRo și situația companiei #TAROM. În cazul TollRo, cred că trebuie să păstrăm lucrurile...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană

Deputatul Bogdan Cojocaru: Suntem în Zona Metropolitană a municipiului Iași, într-o comună vecină cu municipiul Iași. Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană. Nu există proiecte serioase, nu există dialog, nu există investiții integrate gândite...

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație

WhatsApp lansează controlul parental pentru adolescenți, prin care părinții pot gestiona anumite setări de confidențialitate, pot primi alerte despre activitatea din grupuri și pot limita accesul la Canale și Meta AI. Mesajele și apelurile personale rămân însă protejate. Pot părinții...

Când intră alocațiile copiilor în octombrie 2026. Calendarul plăților pe card sau prin poștă pentru indemnizații și ajutoare sociale

Alocațiile de stat, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în conturile bancare pe 8 octombrie 2026, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi...

Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Sute de mii de lei nu au mai...

Revista presei devăluirea.ro: Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Elena Afloarei și Răzvan Afloarei, în calitate de administratori ai unei societăți cu răspundere limitată, livrau bunuri prin intermediul unui contract...

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...
Paşcani
câțiva nori
20.9 ° C
20.9 °
20.9 °
45%
0.7m/s
0%
mar
19 °
mie
24 °
J
23 °
vin
26 °
S
22 °

Niciun articol afișat