VIDEO – Focar de infecție într-o clinică cu zeci de cabinete. O parte din medici refuză să plătească pentru curățenie

Probleme grave la Policlinica Orășenească de pe strada Petru Rareș din Târgu Frumos. Într-un clip apărut pe o pagină de Facebook, se observă o mizerie de nedescris pe holuri, pereți scorojiți sau scaune rupte, iar toaletele ar fi închise. În clădire, sunt circa 30 de cabinete cumpărate și ocupate de medici cu diferite specialități, însă spațiile comune ar aparține Primăriei.

Sursa Ion Opincă/Facebook 

Din acest motiv, se pune problema cu privire la cine administrează și întreține policlinica.

Medicul care ocupă cele mai multe cabinete, respectiv șase la număr, dr. Ali Ghneim, a propus o forma de asociere prin care toti medicii să contribuie financiar pentru angajarea a două persoane care să se ocupe permanent de curățenie. El susține că o parte din medici au refuzat să își asume cheltuielile respective.

Sursa Ion Opincă/Facebook 

Fostul primar ar fi încercat să rezolve problema înființând o toaletă la parterul clădirii dar care a fost folosită și de trecătorii de pe stradă, fără să fie întreținută. Din acest motiv, acum este închisă.

Doctorul, Ali Ghneim zice că cea mai buna varianta este sa fie câte două toalete pe fiecare etaj pentru personalul medical și pacienți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu Frumos, edilul orasului  a fost la fața locului, a constat această problemă și se caută soluții. Medicii care au cumpărat cabinete în locația respectivă au fost invitați să participe la o întâlnire pentru a găsi cele mai bune variante de întreținere a curățeniei în clădire.

 

De precizat este faptul că primele spațiile din cadrul policlinicii au fost scoase la licitație în anul 2013, iar înainte ar fi aparținut Spitalului de Urgențe Sfântul Spiridon din Iași.

 

PULSUL ZILEI

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat