VIDEO – Păşcănenii despre romani şi România. Mesaje şi opinii de Ziua Naţională

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În fiecare an de 1 Decembrie romanii sărbătoresc Ziua Naţională a României. Este un moment de sărbătoare iar fiecare dintre noi o simte şi se manifestă într-un mod aparte. Reporterii BIT TV au încercat să afle de la cei care au acceptat provocarea de a-şi deschide sufletul ce cred şi ce simt despre poporul român.
Ce reprezintă pentru noi România? Unii spun că este cea mai frumoasă ţară din lume alţii o părăsesc pentru o viaţă mai bună. Să aflăm şi răspunsurile interlocutorilor noştri.
Mai ales în astfel de momente, când sărbătorim Ziua Naţională a României, obişnuim să căutăm adânc în sufletul nostru sentimentele de mândrie şi identitate naţională. Ne uităm cu admiraţie la cei care ne cinstesc tara, la cei care sunt un exemplu prin ceea ce fac, prin implicarea şi dăruirea lor. Aşadar ce însemna să fii bun roman?
Despre romani se spune că sunt ospitalieri, isteţi şi uneori încăpăţânaţi şi că se adaptează uşor, indiferent de provocare. În acelaşi timp avem parte de critici uneori nedrepte mai ales din partea străinilor. Toţi suntem însă de acord că nu valorificam la maxim potenţialul pe care îl avem şi că viitorul României ar putea fi diferit de cel până acum dacă am fi mai exigenţi şi mai determinaţi.
Rămân în România sau plec în strainatate? Este întrebarea care şi-o pun tot mai des mai ales tinerii atunci când se gândesc la viitor. Unii spun că se pot realiza şi aici, alţii cred că în România nu le sunt recunoscute, pe deplin, meritele sau că nu se poate face performanţă. Părerile sunt împărţite! Tu ce crezi?
Fie că alegem să rămânem sau să căutăm norocul în altă parte, toţi ne gândim la viitorul României. Unii îl văd înfloritor, pentru că avem cu ce! Alţii sunt mai pesimişti iar principalii responsabili ar fi politicienii. Să urmărim câteva păreri pe acesta tema.
LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMANI DIN PAŞCANI, DIN TÂRGU FRUMOS, HÂRLĂU ŞI COMUNELE ÎNVECINATE, DE PRETUTINDENI! Ziua de 1 Decembrie este ziua împlinirii noastre!
Să urmărim mesajele celor care au vrut să vă facă ziuă mai frumoasa. Alături de ei şi echipa BIT TV vă urează LA MULŢI ANI!

PULSUL ZILEI

Arta – punte între Emoție și Cultură

Comunicat: În perioada iunie-iulie, Asociația Culturală MIR din Tîrgu Frumos a dat startul implementării proiectului Arta – punte între Emoție și Cultură, proiect finanțat prin programul @StartONG, lansat de @Kaufland România și implementat de Asociația @Act for Tomorrow. Scopul proiectului...

NOU: Benzinăria AFJ Oil, pentru drum bun!

Vești bune pentru șoferi! La doar 10 minute de municipiul Pașcani, în satul Heci, comuna Lespezi, a fost amenajată Benzinăria AFJ Oil, o stație de alimentare modernă și necesară, mai ales pentru cei care tranzitează zona. Noua benzinărie urmează...

Acțiune de dezinsecție la Târgu Frumos

In perioada 23- 24 iulie a.c. la Târgu Frumos este planificată o acțiune de dezinsecție. Iată anunțul

ÎNTREBREA ZILEI LA BIT TV

BIT TV vă invită să răspundeți la următoarea întrebare: Sunteți de acord ca Primăria Pașcani să vândă o parte din averea municipiului /una dintre sursele de venit la bugetul local - terenurile concesionate persoanelor fizice și societăților comerciale? Primarul Marius...

Adio schimbarea orei! Proiectul, votat cu majoritate convârșitoare de Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților din SUA a votat marți în mod covârșitor adoptarea unui proiect de lege care face ca ora de vară să fie permanentă și pune capăt practicii de schimbare a ceasurilor de două ori pe an, implementată în...

Ce sunt marcajele „dinți de dragon” apărute pe drumurile naționale

Trecerile de pietoni de pe drumurile naționale devin mult mai sigure datorită unui proiect modern finanțat prin PNRR. Mii de astfel de zone sunt echipate cu stâlpi de iluminat autonomi cu panouri fotovoltaice și marcaje inovatoare de tip „dinți...

Absolvenții promoției 2026 care pot primi aproape 2.000 de lei de la stat. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ din promoția 2026, indiferent că au finalizat învățământul gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau universitar, în sistemul public ori privat autorizat sau acreditat, au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru...

Apavital pierde 50% din apă în rețea: pompează 2 mc, livrează unul singur

63 milioane mc pompați, 31 milioane mc pierderi fizice și comerciale: cea mai scumpă apă din țară intră în pământ Prețul general include toate costurile, inclusiv pierderile din rețea Indicatorii stabiliți pentru 2025 n-au fost atinși, dar compania județeană a atins...

O absolventă a Facultății de Psihopedagogie și-a ucis mama cu sânge rece. Filmul crimei care a îngrozit Iașul

Judecătorii și-au pronunțat verdictul în cazul oribilei crime săvârșite în februarie anul trecut la Deleni. Înarmată cu un cablu, un topor și un cuțit, o femeie și-a măcelărit propria mamă, după care a încercat să fugă în străinătate. A...
Paşcani
câțiva nori
30.4 ° C
30.4 °
30.4 °
48%
3.9m/s
14%
mie
30 °
J
32 °
vin
30 °
S
31 °
D
30 °

Niciun articol afișat