VIDEO | Se apropie sărbătorile, bubuie petardele

Se apropie sărbătorile și deja în cartiere, printre blocuri, oriunde în țară, au început bubuiturile. Românii se antrenează pentru petrecere. Ei uită, însă, că exploziile produse de petarde și artificii sperie animalele de companie pe care, mulți dintre noi, le avem în apartamente sau în curțile caselor. Speriate de moarte, acestea se ascund pe unde pot. Ce e mai rău este faptul că animalele se pot îmbolnăvi din cauza acestor sperieturi.

Medicii veterinari spun că zgomotul petardelor și al artificiilor afectează foarte mult animalele pentru că acesta este un lucru care le scoate din rutină și nu știu cum să reacționeze.

Există mai multe tehnici, și comportamentale și medicale, prin care putem combate sau preveni stresul sau anxietatea legate de focurile de artificii, mai spun specialistii.

Cleo este cățelușa clinicii Universității ieșene. Ea a fost luată de pe stradă și îngrijită aici, iar studenții au grijă de ea. Cleo a suferit de pe urma artificiilor înainte de a ajunge în clinică și de aceea este acum ținută cât mai departe de astfel de zgomote puternice.

Personalul de la spitalul veterinar de urgențe de la Universitatea de Științele Vieții din Iași este pregătit pentru o
perioadă și mai încărcată pentru că, până la finalul anului, vor fi tot mai multe evenimente la care vor fi focuri de artificii.

Sursa focusprimatv.ro

PULSUL ZILEI

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
80%
5.4m/s
100%
vin
11 °
S
13 °
D
13 °
lun
11 °
mar
14 °

Niciun articol afișat